Tabloul „Himalaya Everest” prezintă cel mai înalt punct de pe Pământ. Muntele are numele tibetan original Chomolungma. Din 1856, un nou nume a apărut pe hărțile Himalaya la acest vârf – Everest – după numele președintelui Comitetului de Geodezie din India, generalul australian George Everest, care a fost primul care a măsurat muntele și a aflat că Chomolungma este cel mai înalt vârf din lume.
Printre diferitele imagini ale naturii N. K. Roerich a atribuit un loc special munților. Pentru el, munții sunt un simbol al ascensiunii spirituale, care se apropie de frumusețe, spre bine. În același timp, munții sunt o sursă de forță și energie, iar ascensiunea fizică însăși trezește curaj, rezistență și răbdare într-o persoană.
Pentru a transmite spațiile și planurile vaste ale munților, Roerich a recurs la metoda perspectivei paralele. Această metodă se caracterizează prin faptul că planurile spațiale sunt considerate ca de la înălțimea unei „vederi de la infinit”, iar planurile mai îndepărtate nu sunt practic reduse ca mărime, ci sunt aranjate sub forma unor pași care se extind până la marginea superioară a imaginii, umplând întregul său spațiu.
O altă caracteristică a interpretării munților de către N. K. Roerich este articularea clară a fețelor cristaline. Această claritate a liniilor și a contururilor este uneori de natură grafică și este accentuată de umbre ascuțite sau planuri mari de culori. Cu toate acestea, N. K. Roerich a dezvăluit întotdeauna structura ritmică a munților, alternanța vârfurilor și jgheaburilor.
Aceste caracteristici pot fi văzute în imaginea „Himalaya Everest”, unde se disting patru rânduri ritmice: munți zimțiți de prim plan, o fâșie de nori, o fâșie de munți albastri cu un ritm mai fragmentat de vârfuri, o fâșie de munți înzăpeziti albi care formează un model ritmic complex pe un cer verde palid.