Venerarea și așteptarea lui Maitreya Buddha, dar nu mai „în peșteri secrete”, ci în conversații prietenoase între rulote în parcări, este tema imaginii „Șoapte de deșert”.
În ea, Nikolai Konstantinovici a surprins una dintre scenele întâlnite cel mai des în timpul călătoriei descrise în jurnalul expediției: „Stânci înalte ascuțite înconjoară tabăra. Umbre gigantice au fost aruncate pe suprafețele lor netede. Figurile norocoase stau în jurul luminii. De departe puteți vedea cum își ridică mâinile. și toate cele zece degete strălucesc în fluxurile roșii de foc. Ceva se spune cu încântare. Armata nelimitată a Șambhalei este considerată… „
În albastrul nopții, la poalele munților, în apropierea caravanelor „focurilor lumii” s-au adunat. Printre aceștia se numără Ladakhs, Tibetani, Mongoli și fiecare, după cum scrie Roerich, are propria poveste, realizată în liniștea deșertului.
Flăcările luminează fețe zgomotoase, întunecate, figuri individuale, cufundând vârfuri de corturi ascuțite care repetă siluetele rocilor, zâmbind iacuri cu coarne într-o umbră de cerneală. Toate acestea, combinate cu lumina lunară fantomatică care inundă munții îndepărtați, creează o imagine fantastică uimitoare care îi amintește artistului de comploturile din Bosch și Brueghel cel Bătrân.
La licurici, „licurici” – vorbe, râsete, șoapte. Conversații liniștite, pe îndelete. Temele de zi cu zi sunt intercalate în ele cu povești despre cele mai interioare. Ei vorbesc despre Piatra minunată, nenumărații războinici ai Șambhalei, triumful dreptății asupra răului… Și ca semn al miracolului așteptat, un călăreț înfocat pe un cal roșu apare pe fundalul negru al cortului.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)