Imagine a pictorului olandez Rembrandt van Rijn „Renunțarea la Apostolul Petru”. Dimensiunea imaginii este 154 x 169 cm, ulei pe pânză. Un bărbat se confruntă cu o alegere. Un om care nu poate face față și este totuși chemat să meargă pe drumul său, pentru a-și îndeplini sarcina. Omul este în contradicție cu el însuși, în contradicție, un contemporan al lui Rembrandt; dialectica creativă a artistului îl pune din nou în fața testelor vieții, critic și cu participare.
Pictura lui Rembrandt urmărește clar textul Apostolului Luca, doar că există acea frază remarcabilă, transformată la figurat de psihologia lui Rembrandt: „Atunci Domnul s-a întors și s-a uitat la Petru…”. „Ca un bloc puternic, acoperit de planurile largi ale unei mantii de lână, figura supraponderală a lui Peter se ridică ferm și puternic. Fața largă și puternică a apostolului cu fruntea deschisă, un nas drept drept, o barbă bogată și ochi mari de genul încadrează mantia.
Ca o statuie destinată veșniciei, figura lui crește printre o mulțime de oameni nepolitici și cruzi: servitoarele și paznicii de securitate… Garda de front, scrisă chiar pentru acea vreme cu volum extraordinar, amenință cu distrugerea întregii compoziții. Mai brusc decât în expresia lui Petru, dorința lui Petru de a rămâne credincios se resimte în acest dezechilibru al compoziției.
Figurile crude și vulgare ale acestui grup, care formează imaginea de gen, îl copleșesc pe apostol cu greutatea corpurilor lor și cu obișnuința existenței lor, neînțelegând demnitatea și măreția acestuia. Un războinic neînsuflețit, așezat pe marginea puțului, și-a așezat sabia scurtă pe marginea sa, și-a blocat casca frumoasă, frumos scrisă pe genunchi și se pregătea să ia o înghițitură tare din balon. Slujitorul, simțindu-se încrezător în mediul prietenilor ei înarmați, strălucește impudent în fața apostolului, punându-și penibil mâna cu lumânări pe umăr, iar celălalt, ca reflector, îndreaptă lumina spre chipul nobil. Ea spusese deja cuvintele: „Și acesta era cu el”. Băutorul scoate vasul, ochii i se întunecă, paznicul din spatele lui ascultă, pregătindu-se să-l apuce pe suspect.
Un moment monstruos de tensionat! Petru renunță la profesorul său. Privirea lui este atât de nevinovată încât nimeni nu se îndoiește de el, dar el însuși nu o suportă. Încearcă să plece, să se eschiveze. Mișcarea ambelor mâini o dă departe… Peter nici nu se înroșește, sau mai bine zis, Rembrandt, cu o lumină roșie ciudată umplând întreaga imagine, face ca nimeni să nu observe, nici măcar privitorul care privește imaginea. „
(1 votes, average: 5,00 out of 5)