Artistul francez Paul Gauguin a devenit unul dintre cei pe care istoricii artei i-au numit postimpresioniști – alături de V. Van Gogh și A. Toulouse-Lautrec. Însă, ideea nu este unde să-l identifice pe artist și care este stilul care să-l atribuie. Era o personalitate creativă strălucitoare, un vagabond și un aventurier, un om de familie exemplar și o persoană vicioasă. În personalitățile din epoca modernismului, extremele au coexistat cumva.
Impresionistii au inceput deja sa abandoneze vizualizarea obiectelor si au pus in evidenta principiul autoritar subiectiv. Liniile clare au dat loc încețoșării.
Paleta de culori s-a dovedit, de asemenea, a fi ciudată – fie țipând în mod deliberat, fie, dimpotrivă, înmuiată.
De exemplu, peisajele polineziene ale lui Gauguin sunt executate într-o manieră în care imaginea în sine este parcă ușor deplasată, deformată în comparație cu originalul. Undeva, în colțul pânzelor, oamenii „s-au cuibărit”, dar, în mod evident, nu creează decât fundalul, iar atenția artistului nu este concentrată asupra lor. Da, este ușor de ghicit că aceștia sunt băștinași, că au tradiția de a transporta căpușe cu apă sau vase cu mâncare pe cap.
Aici colibele lor din adâncul vegetației tropicale dense sunt făcute culori mult mai strălucitoare. În caz contrar, observăm o revoltă de verdeață.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)