Casa imnului – Paul Gauguin

Casa imnului   Paul Gauguin

Paul Gauguin a scris uimitorul tablou „Casa imnurilor” în 1892, devenind în sfârșit un insular, părăsind Franța. Lucrarea a fost inclusă în numeroasa colecție a celei de-a doua perioade tahitiene a autorului și este un amestec complex de stiluri de pictură. Este dedicat subiectelor care vizează viața rituală din Polinezia Franceză.

Autorul și-a numit imaginea „Casa imnelor”, deși se știe că întreaga populație adultă din Polinezia încă se adună pentru a cânta imnuri în biserici. Cu toate acestea, biserica era caracteristică colțurilor mai prospere ale insulelor, astfel că acest sat a fost dat să cânte vesel într-o Casă special desemnată. Urmărind câte persoane au venit să interpreteze imnuri, se sugerează concluzia despre importanța religiei și a moralei în viața polinezilor. Imnul, înțelegerea populației din Polinezia, este glorificarea nu numai a țării și a oamenilor, cum este, de exemplu, în cazul nostru.

Pentru insularii indigeni, un imn este o glorificare a lui Dumnezeu care a creat „ghirlanda insulelor”, precum și iubirea și copiii, tot ceea ce a dat naștere vieții și posibilitatea de a trăi. Evenimentul în sine arată foarte emoționant. Cântecele sunt însoțite de clape, dar textul în sine este cel mai adesea înțeles doar de preoți. Astăzi, muzica tradițională a polinezilor s-a schimbat și a dobândit o colorare europeană. Acest lucru s-a întâmplat din cauza lipsei de înregistrări ale riturilor și melodiilor antice. Paul Gauguin a deschis ceremonia tradițională a festivalului cântecului insulenilor din imagine și a cufundat contemporanul într-o temă religioasă.

Fii atent la ce poartă vizitatorii Casei. Tinutele lor sunt monotone, ajustate pentru mai multe culori. Corpurile oamenilor sunt complet acoperite. Țesăturile sunt orbite ca un patchwork. Toți cei care veneau s-au așezat, unii au adormit. Este evident că oamenii nu simt o frică tremurătoare de o atitudine religioasă, dimpotrivă, dimpotrivă. Tăcerea, pacea s-a instalat în lucrare.

Atmosfera cu gravitație zero curge în Casă cu culori tamponante. Gauguin a aplicat o paletă foarte caldă. Tehnica sa de scriere a câștigat aici ductilitate, o tranziție lină de la o culoare la alta în direcție verticală. Un pic ca o acuarelă. Lumina subduită tulbură strălucirea luminii galbene de la capătul camerei. Aura operei în ansamblu seamănă cu un vis de seară, tăcere, calm.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5,00 out of 5)