Sibia libiană, frescă de Michelangelo Buonarroti, un fragment din Capela Sixtină. Sibilii din Grecia Antică erau proorocile rătăcitoare care au sugerat ca oricine dorește să ghicească viitorul și să prezică soarta.
Ca personaj literar, silabul apare în literatura medievală și în iconografie, simbolizând înțelegerea intuitivă a celui mai înalt adevăr și viitor. Conform unei teorii, inițial „Sibyl” este numele personal al unuia dintre profeți, pentru prima dată acest personaj, potrivit lui Plutarh, este menționat în Heraclit. Apoi a fost transferat către alți predictori. Potrivit lui Varron, cuvântul Sibyl se traduce prin „voința lui Dumnezeu”. Sibyl din Libia – reproșând oamenilor că se închină și slujesc idolilor, au călătorit la Samos și Delfi.
Sibylul se numește Libika, Livianina sau Libian, pentru că era din Libia, care este a treia parte a universului, numită latinii de către Africa, iar acum turcii o numesc barbară. Avea o înălțime medie și foarte neagră și purta mereu o ramură grasă în mână. Pe sulul de lângă statuia Sibiliei libiene din Grădina de vară se află o inscripție: „REGNABIT DEUS IN MISERICORDIA”, care înseamnă – „Domnul va domni în milă”. Sibiul libian personifică înțelepciunea, frumusețea și mișcarea, din nou aceeași mișcare eternă, care se naște din voința Creatorului și de care geniul artistului se subjugă apoi, închizându-se în cadrul celei mai perfecte compoziții.
Potrivit biografului pictorilor Vasari, „… cea mai frumoasă figură a Sibiei libiene, care, după ce a scris un volum mare compus din multe cărți, vrea să se ridice în picioare, într-o poziție feminină și intenționează să se ridice și să închidă cartea în același timp: este cel mai greu de spus imposibil, pentru oricare altul decât creatorul său. „
(1 votes, average: 5,00 out of 5)