Pictura realizată de pictorul spaniol El Greco „Îndepărtarea celui de-al cincilea sigiliu”. Dimensiunea imaginii este de 222 x 193 cm, ulei pe pânză. În perioada târzie a creativității, tema morții lumii, retribuția divină, devine din ce în ce mai acută în arta lui Greco. Referirea sa la scena din Apocalipsa din filmul „Îndepărtarea celui de-al cincilea sigiliu” este indicativă.
În spațiul fără fund, sunt înfățișate sufletele neliniștite ale celor drepți – creaturi ciudate, incorporee, fără chip tipice El Greco, ale căror figuri goale alungite convulsiv par să oscileze cu mișcarea vântului. În mijlocul acestei lumi de umbre crește în prim plan o figură a unui evanghelist îngenuncheat, care ridicând mâinile, apelează cu pasiune la mielul invizibil.
Expresivitatea emoțională a imaginii prin distorsionarea bruscă a formelor și, așa cum era, vopselele fosforescente atinge o intensitate excepțională. Aceeași temă tragică a doomnei și a morții este auzită și în alte lucrări ale lui El Greco, care ar părea să nu aibă legătură cu un complot religios. Artistul El Greco nu a avut urmăritori.
Sarcini foarte diferite s-au confruntat cu pictura spaniolă, în care la începutul secolelor 16-17 a apărut un val puternic de realism, iar arta lui a fost uitată mult timp. Dar la începutul secolului XX, în timpul crizei culturii burgheze, a atras atenția. Descoperirea lui El Greco s-a transformat într-un fel de senzație. Criticii străini au văzut în el înaintașul expresionismului și al altor curente în descompunere ale artei moderne. Elementele misticismului și iraționalismului și trăsăturile conexe ale structurii fine a operelor lui El Greco au fost considerate de aceștia nu ca manifestări specifice ale timpului său, ci drept calități presupuse eterne și cele mai apreciate ale artei în general.
Desigur, o astfel de evaluare modernizează în mod nejustificat chipul artistului și, cel mai important, prezintă într-o lumină distorsionată ceea ce constituie puterea emoționantă a imaginilor sale – intensitatea enormă a sentimentelor umane tragice. Încheind o anumită etapă din istoria artei spaniole, opera lui El Greco reprezintă, în același timp, un fel de despărțire între cele două mari epoci artistice, când în arta multor țări europene în căutări dureroase și contradictorii, primele proclamații ale unei noi etape artistice vin să înlocuiască tradițiile Renașterii – arta 17 lea.