În timpul vieții lui Paul Gauguin, multe scandaluri l-au înconjurat și pânza lui, iar unul dintre ei a fost legat de lucrarea „Hristos în grădina din Ghetsimani”, scrisă în 1889.
Acest complot a atras mulți artiști de-a lungul istoriei picturii. Dürer, Ge, Polenov, Dore, Kramskoy, Vrubel, Bernard și mulți alții au în patrimoniul lor creativ o lucrare cu acest nume. Dar nimeni nu a îndrăznit să se înfățișeze după chipul lui Hristos.
La începutul anului 1889, pictorul a fost pasionat de studiul Bibliei, în urma căruia au apărut patru pânze înfățișându-l pe Gauguin după chipul lui Isus. Pânza prezentată este una dintre cele mai marcante și celebre lucrări. Datorită scrisorii supraviețuitoare a lui Gauguin către Schuffenecker, se știe că pentru pictorul însuși această lucrare a avut o importanță imensă.
Stăpânul a încercat să înfățișeze durerea celui abandonat și nu contează dacă este vorba despre o persoană sau un zeu. În fața idolului răsturnat, se citește suferința. Abandonat de discipolii și urmașii săi, el și-a plecat tragic capul. Gauguin și-a transmis gândurile negre și sufletul trist pe fundal – sumbru, întunecat și misterios.
Gauguin a ales culorile mohorate – albastru, culoarea verde pare și mai închisă față de o paletă strălucitoare care înfățișează chipul lui Christos Gauguin. Punctul culminant al imaginii este diagonala – privitorul privește involuntar de la fața mohorâtă a lui Isus spre figurile mici care se retrag.
Se știe că Gauguin a scris despre această imagine lui Van Gogh, care era deja grav bolnav la acea vreme, și se afla în adăpostul din San Remy. În același timp, Gauguin însuși a înțeles ce reacție poate provoca această imagine și a remarcat de mai multe ori că nu este destinată vizualizării publice. „O voi lăsa eu”, a spus pictorul.
Astăzi, criticii de artă notează că „Hristos în grădina Ghetsimani” a fost pânza în care se citește cel mai clar motivul singurătății, care pâlpâie în toate lucrările lui Gauguin.