Scene ale vieții tahitiene – Paul Gauguin

Scene ale vieții tahitiene   Paul Gauguin

A doua perioadă tahitiană a lui Gauguin a devenit foarte rodnică. Colecția autorului a apărut numeroase lucrări fierbinți, pline de viață și pozitive – pastoralele tahitiene. „Scena vieții tahitiene” este o lucrare pe tema căreia istoricii artei se raportează la genul mitologic. Este dificil pentru un om obișnuit să judece fabulozitatea acestui complot, din cauza ignoranței miturilor faptelor istorice ale Oceaniei. Uneori acest lucru nu este deloc necesar. Până la urmă, scopul picturii nu trebuie să aibă întotdeauna un subtext specific. Este suficient să scrieți o pânză frumoasă și va deveni populară.

Cu toate acestea, tema imaginii prezentate reflectă originalitatea insulenilor, în special comportamentul, îmbrăcămintea și, de asemenea, peisajul naturii nocturne. Spre deosebire de multe tablouri din acea perioadă, aceasta se distinge printr-o anumită confuzie a ceea ce se întâmplă, o paletă întunecată și anxietate. „Scena” este executată în tehnica scrisului uscat și seamănă cu o frescă cu scriere uscată. Marginile sunt suprascrise în așa măsură încât textura pânzei își face cale de ieșire, expunând modelul de țesut de fire. Locul liliac din fundal pare ciudat, s-ar putea spune, de prisos.

Se roagă ideea că Gauguin pur și simplu a pictat peste zona nereușită. Un personaj a apărut în lucrare – un bărbat, deja remarcabil. Torsul său se apleacă înainte, ca și cum eroul se pregătea să alerge. Parcela este deranjantă în dispoziția sa, atât observatorii din afară, cât și un călăreț de pe un cal de creștere sunt implicați aici, chiar și un câine în prim plan cu tensiune așteaptă ceva groaznic din pustia nopții. Faptul că Gauguin a înfășurat noaptea, spune albastrul cerului – surd, saturat și dens. Un cer fără lună atârnă cu un avion greu peste eroii neputincioși. Apropo, împrăștierea oamenilor pe pânză introduce un dezechilibru în compoziție.

Nu există detalii unificatoare aici, autorul a pierdut din vedere ceva, rupând complotul în scene separate. În această imagine, există încă o nuanță caracteristică picturii lui Gauguin – o afișare plană a detaliilor aparent voluminoase, precum și absența umbrelor pe care personajele ar trebui să le arunce. O astfel de omisiune a tehnicilor de pictură oferă imaginii un caracter din orașul mic. Totuși, acesta este stilul scris al lui Gauguin, el este ghicit și îi caracterizează identitatea.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5,00 out of 5)