Una dintre frescele centrale ale capelei spune despre unul dintre cele mai tragice evenimente ale Vechiului Testament. Elementul inevitabil și plin de consum este răspunsul la păcate și aversiune de la Dumnezeu.
Nu există groază pe fețele oamenilor, în ele conștiința apatică a morții iminente. În disperare, mamele încearcă să salveze copii, copii adulți – părinți bătrâni. În acest ultim moment, oamenii păreau să-și amintească natura lor specială și esența divină.
Doar trei mici secțiuni au rămas neacoperite de apă: vârful muntelui, acoperișul palatului de marmură, vârful templului. Între aceste trei insule, pe care viața este încă caldă, într-o agonie mizerabilă o barcă se grăbește, plină de pasageri. Cineva încearcă să se agațe de acest sprijin nesigur, cineva s-a simțit deja relativ sigur.
Cerul este inepuizabil cu umiditate. Ploaia nu se oprește și în curând nu va exista o singură insulă pe pământ. Dar toate încercările oamenilor de a supraviețui nu privesc degeaba în această lucrare. Privitorul are senzația că rasa umană va supraviețui și nu va dispărea.
Optimismul pe fundalul celei mai mari tragedii este un semn al majorității operelor din Înalta Renaștere. În acest optimism se află o Credință profundă în natura divină a omului, precum și în Mila lui Dumnezeu și Înțelepciunea Sa. Stăpânul nu putea permite umbra întunericului, în ciuda mărimii și inevitabilității mâniei lui Dumnezeu.
Se știe că această parte a picturii, împreună cu maestrul, a fost realizată de elevii săi. Acest lucru poate fi observat în formarea ușoară a formelor, simplitatea imaginii și o anumită schemă a figurilor. Dar, în același timp, lucrarea a fost realizată în conformitate cu schița exactă a marelui maestru, iar vopselele au fost selectate sub îndrumarea lui. La toate, putem adăuga că autorul însuși a redat mult în activitatea elevilor săi. Ca întotdeauna, fără a avea încredere în munca lor nimănui. În ceea ce privește o oarecare vagitate și „coborâre”, cel mai probabil, acesta este rezultatul lucrărilor de restaurare ulterioare.