Sculptura lui Michelangelo Buonarroti „Pietă” sau „Tânguirea lui Hristos”. Înălțimea sculpturii este de 174 cm, marmură. Cea mai mare lucrare care l-a prezentat pe tânărul sculptor printre primii maeștri ai Italiei a fost grupul de marmură Pieta. Realizată la sfârșitul secolelor al XV-lea și al XVI-lea, Pieta deschide în opera lui Michelangelo o perioadă marcată de o credință de nezdruncinat în triumful idealurilor umaniste ale Renașterii, integritatea imaginilor eroice și claritatea clasică a limbajului artistic monumental.
Pentru căutările creative ale tânărului maestru, însăși alegerea unui subiect semnificativ și responsabil este deja indicativă – mâhnirea Fecioarei, jelind pe fiul decedat. Acest subiect este interpretat cu o profunzime inaccesibilă stăpânilor secolului al XV-lea. Mereu gravitând la imagini cu un personaj patetic, Michelangelo din acest grup a dat un exemplu de dezvăluire profund psihologică a conflictului dramatic. Simțind că a încălcat cu îndrăzneală tradiția, el a înfățișat-o pe Maica Domnului ca tânără, umbrând astfel puritatea spirituală specială. Înaltă spiritualitate a imaginii Mariei, nobila reținere a sentimentelor sale privează tema tragică a unei nuanțe de deznădejde, oferind un caracter luminat întristărilor tinerei mame.
În acest grup, Michelangelo s-a arătat a fi un maestru, care face față liber dificultăților construcției compoziționale, simțind conținutul emoțional al gestului. Câtă expresivitate, de exemplu, în capul plecat al Mariei, în mișcarea alocată spre mâna stângă, în care ghicim meditația, nedumerirea nedumerită, este o întrebare.
În ceea ce privește prelucrarea sa plastică, acest grup reprezintă un pas înapoi bine-cunoscut în comparație cu Bătălia Centaurilor, al cărui plastic viu viu a fost cu mult înaintea timpului său. Modelarea volumelor în „Pieta” romană este destul de detaliată – aceasta se aplică, în special, la pliurile hainelor; suprafața de marmură este netedă în spiritul tradițiilor de atunci acceptate în general.