Pânzele care au ieșit de sub peria marelui pictor renascentist italian Sandro Botticelli ocupă pe bună dreptate un loc onorabil în vistieria mondială a operelor de artă.
Orice tablou realizat de Botticelli, indiferent dacă este pictat în perioada timpurie a operei sale sau în anii săi maturi, uimește privitorul cu culori saturate strălucitoare, compoziție atentă și personaje vii, iar Judith nu face excepție.
Pictura „Judith” a lui Botticelli a fost scrisă de artist în 1472 și face parte dintr-un diptic. La momentul creării acestei pânze, Botticelli se testase deja ca pictor: mai devreme mai multe tablouri înfățișând Madona au ieșit de sub peria sa. Ei arată spectatorului talentul strălucitor al unui talent tânăr care încearcă să-și găsească propriul stil, în timp ce imită în continuare modul de scriere al unor maeștri recunoscuți – artiștii Masaccio și Lippi.
Până în 1470, Sandro dobândea un stil de desen care i se deosebea numai, iar în pomenirea acestui eveniment, el și-a deschis propriul atelier – locul „nașterii” picturii lui „Judith” a lui Botticelli. Complotul se bazează pe pilda biblică despre eroismul lui Judith, o tânără văduvă din armata asediată a regelui asirian Holofernes din orașul Vetiluya. Datorită curajului și dăruirii ei, orășenii au reușit să domine numeroasele trupe inamice și să-și scape orașul de invadatori.
Holofernes, care a asediat orașul, era faimos pentru cruzimea și lascivitatea sa.
Soarta femeilor frumoase din orașele pe care le prinsese era de neînvins: în cel mai bun caz, ei așteptau o viață monotonă în haremul regal, în cel mai rău – moartea. Știind acest lucru, Judith decide să facă un pas disperat. După ce i-a convins pe bătrâni să nu se grăbească să predea orașul, tânăra văduvă poartă o ținută curteană și pleacă la Holofernes. Regele, care a văzut o femeie frumoasă, a cerut să o aducă la el. Noaptea, după ce Holofernes-ul în stare de ebrietate a adormit, Judith și-a tăiat capul cu sabia, apoi a părăsit tabăra, trecând calm pe lângă paznicii adormiți.
Tabloul Botticelli „Judith” surprinde momentul revenirii lui Judith cu un trofeu sângeros, care aduce eliberarea orașului de sub asuprirea străinilor. Pictorul în mod obișnuit, plin de viață, a înfățișat o fată care mergea pe o potecă însoțită de o servitoare. Pașii lor sunt rapide și ușori, briza de dimineață suflă pliurile hainelor. Fața tinerei văduve este plină de tristă gândire, iar imaginea ei fragilă este completată de atributele simbolice ale victoriei – o ramură de măslin care împodobește coșul cu capul lui Holofernes și sabia regală.
Întreaga scenă este plină de lumină și aer: spațiul din spatele figurilor fetelor ocupă un cer transparent și numai în depărtare puteți vedea case. Spre deosebire de alți artiști care au abordat acest complot și au înfățișat-o pe Judith ca o seducătoare strălucitoare, Botticelli a prezentat-o ca un simbol al hotărârii și al dezinteresului.