Înălțarea Maicii Domnului – Bartolome Esteban Murillo

Înălțarea Maicii Domnului   Bartolome Esteban Murillo

În anii 1670, imaginea Fecioarei Maria în operele lui Murillo își pierde căldura și devine „generalizată-teologică”.

Artista o arată acum pe Fecioară nu ca înainte – ca o fată tânără cu tristețe ascunsă în ochi, care-l strânge cu nerăbdare pe Copilul Divin la piept – ci ca un fel de divinitate abstractă. Dacă stăpânul obișnuia să urmeze calea concretizării imaginii Madonei, acum, dimpotrivă, el încearcă să o generalizeze, ca și cum să o îndepărteze pe Fecioara Maria de „sferele” pământești. El o ridică pe un piedestal, de la înălțimea căruia îi apare privitorului ca o distanță și, în esență, indiferentă de micile sale forțe terestre și de bucurii. Singurele excepții de la „Madonnas-urile indiferente” sunt, poate, doar „Madona țigană” și aceasta este „Înălțarea Maicii Domnului”, unde Murillo se întoarce din nou la fostul său stil.

În ultima lucrare, Maica Domnului, arătată de pictor în momentul ascensiunii la o lumină neliniștitoare, apare din nou sub forma unei fete tinere, cu o expresie naivă și de încredere a unui chip aproape aproape copilăresc. Gullibility – și în palmele deschise ale Fecioarei Maria. Radianta moale care o învăluie îi conferă imaginii sale și mai multă căldură și expresivitate.