Arborele vieții. Schiță pentru congelarea stocului. Aproximativ 1905-1909 Acest arbore al cunoașterii, la care se face referire în Apocalipsa, simbolul epocii de aur, contestă pasărea neagră – simbolul morții: așa a fost înțeles ciclul vieții atât de Klimt, cât și de Freud.
Cât de neplăcut de surprinși și chiar șocați au fost fanii „artei pure”, educați în clasici, obișnuiți cu un sistem strict de gen, când în loc de oameni, animale și peisaje, în loc de portrete și vieți fixe, artiștii au început să ofere o combinație de forme sau linii geometrice, pete de culoare strălucitoare. „Îmi place și este o poză?!” – a întrebat indignat unele estetice rafinate. Înșiși moderniștii, în justificarea și explicarea propriei lor inovații, au scris lucrări teoretice întregi, dar abia acum, poate, nu au reușit prea mult – oricum, oferă publicului ceva inteligibil și tradițional.
Unul dintre fondatorii modernismului austriac, concetățean și popularizator al ideilor cunoscutului psihiatru Z. Freud, a fost artistul Gustav Klimt. El vorbea fluent în modul academic de a scrie, dar nu s-a condus niciodată într-un cadru condițional.
Celebrul său Arbore al Vieții ne referă la unul dintre miturile biblice apocaliptice. Însăși interpretarea mitului este prezentată într-un cadru ornamental. Arborele, desigur, este ghicit fără prea multe dificultăți – la urma urmei, este pictat chiar în centru. Toate sunt formate din cărări deosebite punctate cu pietre. Ei bine, „drumul vieții”, „calea vieții” sunt expresii stabile. O pasăre neagră stă pe una dintre cărările de ramură.
Negrul este culoarea pericolului și a morții. Deci, simbolic, artistul a transmis confruntarea eternă cu tot ceea ce este organic, natural, trăind cu un început întunecat și sumbru în sufletul fiecărei persoane.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)