Acest poliptic se află încă în clădirea pentru care a fost scrisă cândva de Rogier van der Weyden, și anume, în adăpostul Hotel Dieu pentru săracii din Bonn, în apropiere de Dijon. Nu am auzit niciun document care să poată face lumină asupra istoriei creației acestui magnific și retidic formidabil. Prima mențiune despre aceasta datează din 1501. Nu putem decât să presupunem că Rogir a început lucrarea la pictură la scurt timp după fondarea adăpostului și a finalizat până la consacrarea bisericii adăpostului, adică până în 1451.
Fondatorul adăpostului Hotel Dieu a fost Nicholas Rolen, un cancelar fabulos de bogat al Burgundiei, al cărui portret executat genial îl putem vedea în imaginea lui Jan van Eyck, „Cancelarul Madonei lui Rolen”. Pe polipticul Doomsday, este prezent și un portret al lui Rolen – dar pe spatele unuia dintre cele nouă panouri. Să ne întoarcem, totuși, în interiorul retablului. În centrul compoziției, pe cel mai mare panou, se află Hristos în Slavă. Un pic mai jos – arhanghelul Mihail, cântărind sufletele morților.
La dreapta lui Hristos, Fecioara Maria a îngenuncheat, patronul neamului omenesc, rugându-i cu umilință pe Fiul ei să-i ierte oamenilor păcatele. Atât Hristos, cât și sfinții care îl înconjoară sunt așezați în norii de foc, sub care se află pământul pustiu și mort, care și-a pus capăt existenței. Cerul gri-plumb, care se întinde până la orizont, este luminat pe o parte printr-o reflectare a flăcării infernale. Ei merg în iad, răufăcători, păcătoși nerefăcuți. În direcția opusă, fără a înceta să aducă laude Domnului, cei drepți sunt trimiși.
La porțile Noului Ierusalim, un înger îi întâlnește, umil și pașnic. Prin amploarea și curajul designului, poliptița Doomsday ar putea fi bine comparată cu celebrul altar de la Ghent de Jan van Eyck și nu există nici o îndoială că Rogir a fost ghidat de această lucrare a marelui său predecesor.