Tabloul „Constanța memoriei”, scris de marele suprarealist spaniol Salvador Dali în 1931, diferă, ca multe dintre celelalte lucrări ale sale, într-un stil special și cu implicații profunde, care este plin de multe semnificații incredibile.
„Persistența memoriei” este una dintre cele mai cunoscute și reproduse opere ale lui Salvador Dali. Din această cauză, imaginea s-a depășit cu multe nume populare: „Profilul timpului”, „Timpul scurgerii”, „Ceasul moale”, „Duritatea memoriei”, „Durabilitatea memoriei” – câteva nume alternative pentru această lucrare.
Această lucrare din momentul scrierii sale până în zilele noastre a devenit un simbol al variabilității și fluctuației timpului și spațiului. Teoria relativității, formulată de Einstein, într-un mod special amestecat în creierul artistului cu observații despre brânza procesată, a devenit ideea care a determinat-o pe Dali să scrie această capodoperă.
Tabloul „Constanța memoriei” înfățișează un peisaj calm tipic Salvador Dali, cu o cantitate mică de detalii, care a devenit fundalul ceasurilor care se topesc și se răspândesc încet, ca de la căldură. Acest contrast între liniaritatea fluxului de timp și imaginea unui ceas îndoit și întins creează o ghicitoare semantică specială a acestei pânze. Singurele ceasuri solide înfățișate în această imagine sunt cadranul și pâlpâirea de furnici – simbol al descompunerii și degradării în opera lui Dali.
Salvador Dali a scris despre aproape toate tablourile sale în jurnalul său, dar cercetătorii nu au găsit niciun cuvânt despre tabloul „Ceasuri moi”. De aici și existența mai multor dintre cele mai diverse versiuni în ceea ce privește semnificația acestei pânze. Poate una dintre cele mai originale versiuni este reprezentarea artistului de frica sa de impotenta masculina sub forma unor obiecte moi si fara forma.