Pictura lui I. K. Aivazovsky „Marea Neagră” are un anumit apel misterios. Ea face ca privitorul să nu urmărească doar elementul rebel al apei, ci și să simtă întreaga revoltă a personajului ei.
Primul lucru care îți atrage atenția este o graniță clară care împarte cele două confruntări eterne – apa și aerul. Lupta lor este indicată în orice și, mai ales, se observă în tonurile pe care artistul le folosește. În verde-cenușiu, în unele locuri terifiantă mare neagră, personificarea a ceva înfricoșător și aspru, se opune cerului gri-albastru, simbol al calmului, undeva departe devenind alb pur. Și aceeași nuanță albă pură la orizont pare să sugereze că apropierea celor două elemente care se luptă este imposibilă.
Desigur, imaginea principală a pânzei este marea nesfârșită, pe care I. K. Aivazovsky a capturat-o în momentul furtunii. Este ca o entitate vie cu un suflet neliniștit. Puteți observa cum vântul se intensifică, prinzând valuri formidabile, gata să devoreze orice călător pe mare. Este imposibil să înțelegem unde are loc nașterea acelor mici „miel”, care devin apoi crestele valurilor cumplite. Se pare că am rămas singuri cu o forță naturală formidabilă, care părea să ducă cu noi spre întinderi îndepărtate sau să ducă la un abis fără fund.
Deși undeva în depărtare s-a pierdut o mică barcă dărăpănată cu proprietarul ei. Prezența unui astfel de detaliu minuscul, care atestă prezența unei creaturi vii, indică cât de mică și neînsemnată este o persoană în comparație cu elementul teribil născut din natură.
Este greu să nu simți cât de puternic este talentul artistic al lui Aivazovsky. El a reușit nu numai să înfățișeze starea agitată a peisajului mării, dar și să-și arate puterea înfricoșătoare interioară. Acest lucru face ca oricine să admire pânza „Marea Neagră”.