Imaginea tragică, pe care Manet a lucrat timp de doi ani, a fost dedicată evenimentelor politice din Mexic. Fratele mai mic al împăratului austriac Franz Joseph Maximilian era așezat pe tronul Mexicului. Dar arhiducele austrieci nu au avut timp să se bucure de domnie – de îndată ce a ajuns în țara sa acum, s-a confruntat cu o rezistență rigidă din partea republicanilor, al căror lider era Benito Juarez.
După confruntări sângeroase, Maximilian a fost capturat și condamnat la moarte. Cererile au venit din toată Europa adresate noului guvern cu o solicitare de grațiere a reprezentantului casei conducătoare a Austriei – monarhi europeni, președintele Statelor Unite, Hugo, Garibaldi a făcut apel la republicani, dar a avut loc o curte militară, iar ultimul monar mexican a fost împușcat.
Pe pânză vedem două grupuri – cea mai mare parte a spațiului imaginii este ocupată de un soldat cu arme lungi, în colțul imaginii sunt împărați împăratul și puținii săi asociați. În jurul grupului condamnat nu există nimeni cel puțin un loc mic – cu acest Manet părea să sublinieze poziția deplorabilă a lui Maximilian, poziția sa colțată.
Din întregul complot dramatic, Manet a ales acel moment subtil în care gloanțele au fost deja tras din armele lor și au atins doar obiectivul lor. Unele cifre au fost deja aruncate înapoi de forța mortală, iar unele rămân ferme. Tragedia situației crește de o sută de ori când observați un grup mic de spectatori curioși – capetele lor se lipesc gol de un perete înalt de culoare gri.
Se știe că, la crearea acestui tablou, artistul a fost ghidat de un alt tablou celebru – „Împușcarea rebelilor în noaptea de 3 mai 1808” de Francisco Goya, unul dintre pictorii preferați ai lui Mane. Aceste lucrări sunt unite de aceeași expunere, deși Goya a ales un moment care arată condamnat înainte de salvo. În ciuda similitudinii tablourilor, opera lui Manet nu este încă atât de dramatică, psihologică și de mișcare – este mai statică și mai calmă, dar nu mai puțin expresivă și talentată.