De-a lungul secolelor trecute, omenirea nu a încetat să caute elixirul nemuririi, piatra filosofului, pentru a încerca să inventeze o mașină a timpului, dar ce altceva! La fel ca și căutarea armoniei – atât în sine, cât și în afară – a fost întotdeauna un vis prețuit al multor reprezentanți ai rasei umane.
Poate una dintre cele mai armonioase epoci a fost perioada clasicilor din istoria antichității grecești, când la oameni, așa cum s-a spus, toate începuturile erau echilibrate: pământești și cerești, spirituale și fizice, joase și înalte. Sunetele muzicii sunt de asemenea capabile să evocă un sentiment apropiat de catarsă – șoc moral și purificare a sufletului. Cei care au auzit sunetele organului „în viață” vor confirma aceste cuvinte. Muzica de orga pare inedită, inumană.
De aceea artistul Frank Dixie a numit imaginea, în care sunt înfățișate două – un bărbat și o femeie care interpretează ceva pe organ, și anume „Armonie”? Fata este extrem de spiritualizată – nici nu se uită la cheile de sub degete, de parcă sunetele nu ar fi făcute de ele, ci de Dumnezeu însuși. Privirea ei este îndreptată undeva prin pereți și spațiu, ea însăși nu este aici, ci este dusă cu sunetele în lumea viselor și a armoniei.
Tânărul o urmărește cu atenție pe fată însăși și, de asemenea, parcă într-un fel de prostrație, este înfățișat în poza unui gânditor Rodin – proptindu-și obrazul cu mâna și sprijinindu-se pe marginea organului. Spațiul templului, unde, cel mai probabil, artistul „a spionat” această scenă, este plin de lumină datorită vitrinelor uriașe. Vitraliile în sine sunt decorate sub forma unui mozaic, pe care se ghicesc figurile Maicii Domnului cu un prunc în brațe. Astfel, spațiul interior al templului gotic se deplasează literalmente în fața ochilor noștri. În colțul din stânga jos se află o vază cu o plantă perenă. El servește ca o amintire în miniatură: timpul nu merge nicăieri, plecăm, iar natura și arta vor rămâne pentru totdeauna.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)