Perioada pariziană a operei lui Van Gogh este marcată de o intensitate de muncă fără precedent. Pasiunea pentru concepte inovatoare de impresionism duce la o schimbare radicală a modului pictural, a modurilor de exprimare creativă și percepția naturii. În tablourile sale, artistul lasă acum complet canoanele și regulile dictate de școala clasică de pictură.
În acest tablou din 1887, Van Gogh pictează un petic de fundă. Artistul este inspirat de jocul de lumină pe verde pădure și îl transmite cu o varietate strălucitoare de nuanțe. Un trunchi masiv de copac delimitat delimitează un spațiu mic în două părți, în spatele acestuia puteți vedea o secțiune de pădure luminată de soarele luminos.
Artistul evită utilizarea culorilor negru și gri chiar și în umbre profunde. Întreaga imagine este pictată cu nuanțe luminoase curate, care alcătuiesc împreună un mozaic fără precedent în culoare. Verdele luminat al fundalului se joacă cu nuanțe calde și însorite de galben, contrastând puternic cu umbrele albastru-albastru din fața copacului. Dar atât lumina cât și umbra sunt alcătuite din multe lovituri colorate, fiecare jucând un rol în schema de culori generală a imaginii. Talentul pictorului aici se manifestă prin faptul că prin culoarea Van Gogh a reușit să arate frumusețea fără precedent a unui loc atât de aparent nesemnificativ.