Vechiul turn din Nuenen este capturat pe acest peisaj. Fosta biserică era într-o stare dărăpănată și aveau de gând să o demoleze de multă vreme. Stând singură printre câmpuri, lângă vechiul cimitir al satului, a devenit pentru Van Gogh un simbol al unei credințe pe moarte, care și-a pierdut sensul anterior în viața de zi cu zi a omului.
Întregul prim plan al imaginii este un câmp larg de grâu. Silueta bisericii vechi se ridică singură la orizont, lăsând treptat în amurgul nopții care se apropia. Distanța alb-negru este lipsită de semne ale prezenței umane, nu este vizibilă o singură lumină și figura singură pare să nu se îndrepte nicăieri pe un drum larg.
Van Gogh folosește nuanțe silențioase de cobalt, galben și ocru roșu, transformându-se ușor unul în celălalt datorită nuanțelor moi. Urechile de grâu par să înceapă să se dizolve în întuneric, pierzându-și treptat conturul clar. Lumina de amurg seara adâncește umbrele și le face aproape negre. Dar, în ciuda schemei de culori limitate, peisajul arată surprinzător de vibrant și atmosferic.
Van Gogh a reușit perfect să transmită starea naturii mergând treptat la culcare. Liniile orizontale netede ale compoziției creează o stare de spirit calmă. Doar o tură ascuțită a turnului îndreptată spre cer încalcă acest ritm. Forma și culoarea sa rezonează cu silueta unei figuri feminine îmbrăcate în negru.