Acest tablou al pictorului Alessandro Allori a fost transferat în 1753 la Muzeul Uffizi de una dintre numeroasele rude ale familiei Medici. Pictura are și al doilea nume „Miracolul Sfântului Petru”.
Sfântul Apostol Petru, unul dintre cei mai de seamă discipoli ai lui Iisus Hristos, a avut o influență imensă asupra soartei ulterioare a creștinismului. Apărând cel mai apropiat cerc al celor mai apropiați discipoli ai lui Hristos, celor trei pe care Mântuitorul i-a rânduit în cele mai mari secrete ale vieții sale, apostolul Petru, în cel mai decisiv moment din viața Stăpânului său, l-a renunțat. Deși cu câteva zile înainte, el a jurat că este gata să-și depună viața pentru Hristos. Însă, după aceea, s-a pocăit în mod inconsolabil și sincer și a fost capabil să câștige iertare din mila infinită a lui Hristos înviat.
După Înviere, Sfântul Petru devine unul dintre principalii lideri ai societății creștine și lucrează dezinteres cu scopul de a o răspândi în spațiul de la Babilon la Roma, unde este martirizat.
În iconografia creștină, chipului Sfântului Petru i se atribuie tipul de bătrân cu părul gri, cu părul creț și barba, mai mult sau mai puțin chel. Pe icoanele catolice, Sfântul Petru este cel mai adesea înfățișat cu două chei, care, conform tradiției Bisericii Romano-Catolice, i-au fost înmânate de Iisus Hristos; transferul acestor chei, care servește ca simbol al autorității bisericii pentru a tricota și a rezolva păcatele, a fost înfățișat de Perugino pe o frescă din Capela Sixtină și Raphael pe unul dintre cartonele sale.
Minunea procesiunii Sf. Petru pe mare este conținutul mozaicului Giotto din pronaosul Catedralei Sf. Petru din Roma. Încarcerarea și eliberarea apostolului Petru din închisoare, înfățișată de Raphael pe strofele Vaticanului, răstignirea Sfântului Petru a pictat Caravaggio, Guido Reni, Rubens pe imaginea altarului din Catedrala din Sfinții Apostoli din Köln. Fata superbă a Sfântului Petru este înfățișată de Albrecht Dürer în tabloul „Cei patru apostoli” și Palma Bătrân.