În anii 1610, judecând după inscripția veche de pe spatele tabloului, se afla în colecția Orleans. A fost expusă în 1968 la expoziția „Pictura venețiană a secolelor XV-XVIII” de la Varșovia, Praga, Dresda și Budapesta. Sfânta Ecaterina stă într-o poziție calmă, grijulie, în mâna stângă ține o ramură de palmier, indicând martiriul, în dreapta ei – o carte care simbolizează victoria ideilor creștine asupra învățăturilor păgâne.
În prim plan se află roata – instrumentul morții ei. Fundalul acestui mic tablou indică faptul că acest tablou pictat cu atenție a fost profund gândit și simțit. Acesta arată influența lui Cima da Conegliano, în special înfățișând anotimpurile ilustrațiilor pe care le-a făcut codurilor.
Culoarea monotonă a imaginii indică faptul că pictura venețiană a fost îmbogățită prin tehnica picturii tonale. În partea stângă a peisajului în fundal sunt case de sat cu grădini, un puț, lenjerie albă care se usucă pe o funie. În dreapta sunt doi războinici. Autorul imaginii, Marco Bazaiti, probabil un grec de origine, a studiat cu Alvize Vivarini, în a cărui operă se observă aspirații, într-o oarecare măsură opuse stilului Bellini.
Imaginea figurii Sfintei Ecaterine din această imagine este caracterizată de o mare plasticitate, iar influența lui Antonello da Messina, transmisă prin Vivarini, este resimțită și în ea. Acest tablou aparține celor mai vechi lucrări din Bazaiti. Mai târziu, maestrul intră sub influența deplină a lui Bellini.