Tabloul „Seara de pe Volga” atrage privitorul cu laconicismul său. Înfățișează un apus de început de vară, norii acopereau soarele, dar încă lumina. Amurgul se apropie.
Puțin departe la orizont, Volga s-a contopit cu cerul, ceea ce creează senzația că suprafața apei este nesfârșită. Imaginea este destul de voluminoasă și surprinde prin realismul său. Datorită aspectului magnific al râului, se pare că stai pe malul său. În prim plan puteți vedea o plajă blândă, este acoperită cu iarbă rară, dar strălucitoare. Pe malul de lângă apă, există mai multe bărci de pescuit vechi, dar nu există persoane în apropiere.
Malul se întinde departe spre interior. Se pare că râul este nesfârșit, depășește marginile pânzei. Autorul a înfățișat peisajul ca fiind foarte calm, însă tonurile reci albăstrui, care sunt prezente mai ales în imagine, ascund tensiunea și tristețea în sine. Totul aici este nemișcat – nu există vânt, nu există ondulări pe apă.
Puteți simți răcoarea serii, mirosul de noroi și prospețimea care vine din apă. Cerul atârna foarte jos, pe punctul de a atinge apa. Norii sunt sumbri și sumbri, acoperind soarele aproape apus. Dar razele încă își fac drum în spatele norilor înainte de a se ascunde complet în spatele orizontului. În fundal puteți vedea țărmul, umbrit, în amurgul distanței a căzut deja pe el.
Lucrarea poartă o filozofie absolută. Iată profunzimea experienței și imaginea singurătății și a tensiunii. Privitorul are dorința de a fi pe acest țărm, de a se gândi la cele veșnice, privind undeva în depărtare, unde cerul și râul se conectează, soarele apune peste orizontul unde se apropie întunericul nopții.