Acest tablou este una dintre capodoperele timpurii ale lui Bellini. Centrul compoziției este figura lui Hristos îngenuncheat. Mai jos, privitorul îi vede pe cei trei discipoli adormiți ai Mântuitorului – Petru, Iacov și Ioan. Trebuiau să fie treji, dar au căzut într-un vis. O răsărit răsare în ceruri, prevestind sfârșitul unei nopți lungi și începutul unei noi zile – ziua martiriului Domnului.
Pe fundalul norilor, artistul a înfățișat un înger care ținea un bol în mâini. Acest bol de suferință, care răscumpără păcatele omenirii, Mântuitorul va trebui să bea până la fund. Un detașament de soldați romani conduși de Iuda, care se îndreptau deja să-l aresteze pe Iisus, se deplasează deja pe drum.
Peisajul înconjurător corespunde detaliilor menționate în Biblie și, în același timp, ajută artistul să dea sunetul emoțional necesar întregii scene. Soarele răsărit pictează marginile norilor cu reflexe rozalie și inundă întreaga scenă cu lumină aurie, ceea ce indică faptul că noaptea fără speranță a orbirii spirituale este în urmă. Se apropie o nouă eră de mântuire și speranță. Bellini a fost unul dintre primii artiști ai Renașterii italiene care a folosit peisajul pentru a spori sunetul realist al tabloului. Căile șerpuitoare care fug în depărtare duc privirea privitorului spre orașul italian, care este răspândit pe un vârf de deal, a cărui viziune permite pictorului să sublinieze versatilitatea și semnificația persistentă a evenimentului reprezentat.
Peisajul gândit cu atenție îl ajută pe Bellini să realizeze iluminarea scenică de care are nevoie și, prin urmare, să creeze dispoziția necesară. Peisajul din tabloul lui Bellini este inundat de lumina zorilor. Tonurile de aici variază de la rece și transparent pe fundal la cald, auriu în prim plan. Se crede că, în timp ce lucra la Rugăciunea pentru Potir, Bellini a fost primul artist italian care a scris răsăritul pe baza observațiilor directe ale atmosferei.
Criticul de artă Paul Hills notează „plasticitatea neobișnuită a formațiunilor de piatră și a dealurilor înfățișate de Bellini”. El trasează o analogie curioasă între acest peisaj și produsele producătorilor de sticlă venețieni din secolul al XV-lea. În special, Hills amintește de așa-numita „sticlă de calcedonie”, cu care fanii de sticlă imitau diverse pietre și compară cu acesta formele moi, aparent „plutitoare” ale peisajului Belliniev.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)