Artistul post-impresionist elvețian Ferdinand Hodler a lucrat în conformitate cu simbolistul „stil Art Nouveau”. A fost unul dintre fondatorii romantismului național și a avut o influență mare asupra formării expresionismului.
Calea lui Hodler către artă nu a fost ușoară. Copilăria grea, nevoia constantă, munca grea și respingerea activității sale de către public nu l-au rupt pe artist, așa că toate lucrările sale mature sunt pline de voință și curaj neîntrerupt.
O întâlnire cu pictorul elvețian Barthelemy MennoM a predeterminat calea lui Hodler în artă. Luând un băiat talentat în studioul său, Menn i-a insuflat nu numai priceperea desenului, ci și o cultură artistică comună, fără a limita originalitatea și inovația talentului dezvăluit. Înaltimea îndemânării tânărului artist a căzut în perioada de mijloc a vieții lui Hodler – anii tranziției epocii.
Modul în care Hodler a lucrat în primii ani de creativitate conștientă a fost o reflecție exactă și figurativă a realităților, acuitatea viziunii artistului a depășit adesea dincolo de prezent, devenind un fel de adept al evenimentelor viitoare. Impresia dureroasă a picturilor sale nu este întâmplătoare, deoarece principalele subiecte ale operei sale sunt căutarea de sine, detașare, neînțelegere, oboseală; toate acestea se reflectau în pânzele sale stilizate. Treptat, Hodler a devenit un pictor binecunoscut și căutat și chiar a primit premii, însă numai următoarea etapă a operei sale și-a dat seama cu adevărat de potențialul uman și pictorial.
Crescând, Hodler a schimbat oarecum stilul picturii – a avut propriul său stil plastic cu elemente de simbolism. Monumentalismul stilizat al noilor sale opere exprimă teme universale, prin urmare, provoacă imediat un răspuns din partea privitorului. Imagini oarecum simplificate și laconice, umplute în același timp cu tensiune internă, se aliniază în tablourile pictorului elvețian în unitatea compozițională folosind principiul „paralelismului” formelor și culorilor pure folosite de Hodler.
Esența acestui principiu este că imaginile mari, bine definite, care umplu aproape întreg spațiul imaginii sunt aranjate cu un ritm atent gândit în planul frontal al tabloului. „Întruparea vizibilă a ideii” realizată în același timp a fost sarcina pictorului. Pânzele sale mari simbolice – „Adevărul”, „Iubirea”, „Privește la infinit” – sunt realizate într-o manieră pe care artistul însuși a numit-o „paralelism”. Ea implică o dispunere frontală, echilibrată, a unor figuri mari; ritmul atent dezvoltat de poziții și mișcări spiritualizează aceste figuri, introducându-le la înălțimea planului. Monumentalismul lui Hodler găsește sprijin nu în sfera ideilor pure, ci în imaginile istoriei naționale.
Lucrările lui Hodler matur sunt și mai expresive, moale simbolică dispare în ele. Așadar, „Retragerea la Marignano” se caracterizează prin ritm, energia de nepătruns a oamenilor uniți de un obiectiv comun. Fiecare imagine este scrisă într-un volum clar, linii de contur stricte, evidențiază mișcarea „fulgerătoare” a oamenilor. Compoziția majoră generală a lui Hodler este acum foarte departe de pesimismul profund al lucrărilor sale timpurii.
Pânza transmite un adevărat eveniment istoric – victoria artileriei lui Francisc I asupra infanteriei elvețiene, a cărei indomitabilitate și curaj de necontestat sunt foarte clar exprimate. Întreaga compoziție este împărțită de artist în niveluri superioare și inferioare, primul prezintă rândurile soldaților care mărșăluiesc de-a lungul unui terasament acoperit de zăpadă și uniformă în uniformă completă, în timp ce al doilea îi înfățișează pe studenți în grabă și sărind pe cai. Imaginea este rezolvată în limbajul gesturilor moderne, dinamica este afișată în siluete care se opun între ele. Această lucrare l-a făcut celebru pe Hodler în toată lumea.
Ultimii ani din viața artistului au fost umbrați de boala gravă a soției sale, astfel că durerea și drama de viață umplu pânzele acestei perioade. Cu toate acestea, în ciuda loviturilor destinate, principalul început semnificativ al vieții și operei sale a fost voința umană neîntreruptă. Nu întâmplător au ales deviza: „Ceea ce unește oamenii este mai puternic decât cel care îi împarte”.
După ce a modernizat toată arta elvețiană, după ce a predeterminat alte modalități de dezvoltare a acesteia, Hodler a primit mai multă recunoaștere într-o țară străină decât în patria sa. Astfel, în 1900 i s-a acordat o medalie de aur la Paris. Hodler dezvoltă ideile naționale ale operei sale în principal în peisaje, al căror ton major-romantic este determinat de expresivitatea formelor naturale, maiestatea spațiului, culorile strălucitoare, mișcarea vieții.
Opera lui Hodler a fost un pas necesar în restabilirea relației evazive dintre spectatori și artiști. În picturile sale, nevoia de a obține impulsuri ideologice universale date de artă a atins cel mai înalt grad. În acest moment, Hodler a fost în cele din urmă perceput și înțeles. Viața și opera lui Hodler au adus în pictura elvețiană o scară grandioasă de întruchipare a ideilor naționale și democratice, niciodată realizate până acum.
Cele mai cunoscute lucrări ale lui Hodler sunt: ”Student”, „Eleva”, „Noaptea”, „Eurythmy”, „Discursuri ale studenților din 1811”, „Reforma la Hanovra”, „Kosec”, „Lumberjack”.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)