Celebrul pictor german Mathis Nithardt s-a născut la Würzburg. A fost pictor de curte, a lucrat în Aschaffenburg, Zeligenstadt, în Frankfurt am Main, în Halle. Nithardt este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Renașterii germane, un contemporan al Albrecht Dürer, Tilmann Riemenschneider și Hans Holbein the Younger – cei mai mari pictori ai Renașterii germane. Lucrările lui Nithardt precum Îngerul plângător, Răspândirea lui Hristos și, bineînțeles, Răstignirea, sunt o parte integrantă a moștenirii Renașterii germane.
Este incredibil, dar adevărat: timp de trei sute de ani, acest pictor a purtat un nume ciudat. Numele real al artistului este Mathis Nithardt, iar Grunewald l-a numit greșit unul dintre biografii secolului XVII.
În ciuda faptului că Grunewald și Durer au trăit și au lucrat în același timp, maniera și tehnicile lor pitorești sunt în mod izbitor de diferite. Doar specialiștii sunt capabili să stabilească că pânzele lor atât de diferite la prima vedere au fost pictate în același timp de reprezentanți ai aceleiași culturi naționale. Spre deosebire de inteligență, reținând exprimarea sentimentelor inerente lui Dürer, Grunewald este emoțional spontan. Dacă limba lui Dürer este în primul rând o limbă a liniilor, atunci Grünewald „vorbește” limba culorilor.
Este posibil să dezvăluim o asemănare îndepărtată între metoda artistului german și modul venețienilor, dar în sistemul de imagini el nu seamănă absolut cu ele. Grunewald este crud. Mortul din tabloul „Răstignirea” – partea centrală a altarului Isengheim – este îngrozitor de realismul său. Cifrele de pe ambele părți ale crucii, situate în același plan spațial cu cel răstignit, par mai mici decât ar trebui. Această inconsecvență a scării face ca imaginea să pară un episod al unui coșmar: corpul unei persoane răstignite pare să se deplaseze din adâncuri într-un spectator înghețat de teroare.
Impresia coșmarului este întărită de elemente precum degetele răsucite ale mâinilor răstignite care se lipesc, de pozițiile lui Ioan Botezătorul și ale Mariei Magdalena. Îmbrăcat în stacojie, Ioan Botezătorul ține o carte în mâna stângă și cu degetul drept îndreaptă spre trupul lui Hristos. Botezătorul nu arată nicăieri; fraza latină, scrisă de Grunewald între mâna dreaptă și chipul lui Ioan, care spune: „Illum oportet crescere, me autem minui”, conține semnificația principală a învățăturilor sale. Mielul de la picioarele lui Ioan Botezătorul ține în mod miraculos o mică cruce cu copita dreaptă.
Alături este un bol – Sfântul Graal. Mielul simbolizează spiritul lui Hristos, privind cu blândețe rămășițele muritoare ale locuinței sale pământești. În partea stângă a pânzei, parcă împărțită de Cruce în două, Maria Magdalena, căzând în genunchi, întinde mâinile unite în rugăciune către Hristos. În spatele ei, Fecioara cu o față palidă de moarte, dintr-o întristare ineludabilă, cade fără sentimente în mâinile lui Ioan Evanghelistul, a cărui față reflectă atât durerea pierderii iubitului său Învățător, cât și compasiunea mâhnirii Maicii.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)