Jerome Bosch a ales adesea viața sfinților ca temă a tablourilor sale. Spre deosebire de tradițiile picturii medievale, Bosch înfățișează rareori minunile pe care le-au făcut și episoadele câștigătoare, spectaculoase ale martiriului lor, care au încântat oamenii din acea vreme. Artistul glorifică virtuțile „liniștite” asociate cu contemplarea adâncită de sine. Bosch nu are nici războinici sfinți, nici blânde domnișoare care își apără cu disperare castitatea. Eroii săi sunt pustnici care se dedau gândurilor pioase pe fundalul peisajelor.
În tripticul „Sfântul Pustnici”, pe care Bosch a scris-o în mijlocul carierei sale, sunt prezentate trei variante ale acestei teme. Viața tuturor celor trei reflectă idealul ascetic și mortificarea cărnii, care a fost cântată în tratatul „Imitația lui Hristos”, rugăciunea constantă și gândurile pioase. Thomas Kempiski: „Ce putere de lepădare de sine ne este arătată de viața sfinților părinți, retrăgându-se în schițe! Ce ispite îndelungate și dureroase au trebuit să lupte! Cât de des au predominat diavolul! Cât de fierbinte și de mult s-au rugat Domnului! .. Cât de mare și arzăător a fost râvna lor. să-și perfecționeze spiritul! Ce curaj au arătat în luptă cu viciile lor! ” Se presupune că crearea tripticului lui Bosch a fost inspirată de „Cartea celui mai înalt adevăr” al misticului olandez Jan van Reisbrook, în care îl pusteste pe Anthony, Ieronim și Aegidius întruchipează cele trei grade de ascensiune la cel mai înalt adevăr. Tripticul „Sfântul Pustnici” este într-o stare foarte deteriorată.
Partea centrală. „Sfântul Ieronim”. În imagine, Sfântul Ieronim privește constant la crucifix, refugiat și mântuire de forțele răului, care sunt întruchipate în ruinele unui templu păgân, împrăștiat în jur și în doi monștri închiși într-o luptă muritoare în prim plan. Iconografia Sfântului Ieronim este destul de tradițională – un crucifix, hainele unui cardinal, un deșert. Dar Bosch nu-l înfățișează ca un bătrân înțelept pierdut în gândire, așa cum era obiceiul, ci ca un ascet pocăit. Ieronim se roagă pe ruinele unui templu păgân, iar în jurul său se află multe simboluri ale răului. Aripă stângă „Sfântul Antonie”. Pe aripa stângă, Sfântul Anton se confruntă cu atacul diavolului, încercând să-l seducă.
Sfântul Antonie – unul dintre cei mai apropiați sfinți de Bosch, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale în deșertul egiptean. Pe fundalul peisajului nocturn, luminat la orizont de strălucirea unui sat arzător, Sfântul Anton rezistă tentațiilor reginei demonilor – o femeie goală. Ea stă într-un iaz, lângă un copac uscat, înconjurat de diavoli în chip de pește, un păun și pitici urâți. Aripă dreaptă „Sfântul Egea”. În aripa dreaptă este înfățișat Sfântul Aegidiu, așezat confortabil într-o peșteră, care-i servește ca paraclis, rugându-se la altar. O săgeată care iese din pieptul său este un atribut tradițional al imaginii acestui sfânt care și-a salvat cerbul iubit blocând-o de la săgețile vânătorilor cu propriul piept.
Sfântul Egidiu, un pustnic al secolului al VII-lea, este patronul criptelor și al cerșetorilor. Se roagă într-o peșteră, o săgeată îi lipeste pieptul. Vânătorul a îndreptat-o spre stâlpul culcat la picioarele sfântului porumbel și el a acoperit-o cu corpul lui. Doe este un atribut al sfântului. Aegidius a fost celebru și pentru miracolul iertării păcatelor, în care este dificil pentru o persoană să mărturisească. Cu ajutorul lui Aegis, îngerul aduce o notă cu mărturisirea păcătosului în timpul slujbei în biserică, iar păcatul este iertat.