Plimbare în Arles – Vincent Van Gogh

Plimbare în Arles   Vincent Van Gogh

Pictura „Plimbare în Arles” a fost pictată de Vincent Van Gogh în 1888. În prezent, pânza poate fi văzută la Muzeul Hermitage de Stat din Sankt Petersburg. Imaginea este o lucrare coloristică destul de vie.

Pânza este decorativă și „multicoloră”. Pentru ca imaginea să nu pară o structură haotică și fragmentată, artistul conturează brusc liniile de contur, delimitând astfel unele siluete de altele. O astfel de decizie aduce în imagine un sentiment de convenționalitate, simbolizarea maximă a reprezentatului.

Totul este neobișnuit în această pânză. Compoziția în sine este atipică și condițională, condițională, ca moment în schimbare sau ca fotografie a acestui moment. O combinație neobișnuită de culori, tehnica punctillismului în combinație cu tehnicile grafice individuale dă naștere unei lucrări eclectice, linia de frontieră, situată la joncțiunea a două mișcări artistice diferite. Acesta este cu adevărat ceva nou și renăscut, regândit de artist într-un mod complet diferit, contrar legilor anterioare ale imaginii. Deci, treptat, transformarea unei direcții artistice și nașterea unei noi, încă nu complet construite.

Compoziția pânzei este organizată de linii ondulate, foarte curbate, spațiul între care artistul se umple cu diferite culori strălucitoare cu un ornament punct. Toate acestea arată foarte decorative și atrăgătoare.

Datorită unei astfel de „colorații” și „decorațiuni”, o imagine perfect plană prinde viață și începe să se deruleze între culori și linii între ele. Artistul, ca și cum ar declanșa un mecanism care începe să trăiască, începe propria sa, doar mișcarea dată.

Imaginea seamănă cu un spațiu de somn, un spațiu care se schimbă imediat, unele imagini se transformă în ochi, iar altele dispar. Este un fel de viziune capturată, un vis rapid, când impresiile, culorile și sunetele sunt amestecate pentru a converge într-un singur vis, când irealul tinde să devină real. În realitate, astfel de culori și linii nu există – acesta este un joc, un joc al minții.

Imaginea centrală este spațiul metaforic al memoriei grădinii din Etten. Grădina este plină cu o revoltă de flori și alte forme bizare de vegetație. Florile fanteziste au creat un miez comun coloristic și texturat, pe care alte imagini se desfășoară, fascinant cu fabulozitatea, fragilitatea și fragilitatea existenței lor în această condiție maximă și sculptată de lumea artistului din fanteziile și visele sale, o lume născută din jocul minții.

Pânza este întunecată oarecum, poate imaginea îi lipsește emoții ușoare, pure, nerușinate, sentimente nedistortate și nediluate, culori curate, neîntrerupte și linii și lovituri neplotante, solide și neplăcute.