„Piața în Normandia”, judecând după stilul pitoresc și motivul peisajului, a fost scris de Rousseau la începutul anilor 1830, când a călătorit în nordul Franței. Deja la acea vreme, tânărul artist, cu convingerea sa caracteristică, s-a definit ca pictor al unui peisaj simplu, obișnuit, ca susținător al lucrărilor atente din natură și nu ca o compoziție într-un atelier de peisaje „istorice” rezonabil aranjate.
Natura modestă a mediului rural francez a fost unica lui temă preferată; Rousseau nu era interesat de peisajul urban. „Piața în Normandia” este o excepție de la regula care confirmă doar loialitatea acesteia. În primul rând, aici Rousseau nu reprezintă un oraș burghez, zgomotos și plin de viață, ci un colț al unui vechi oraș provincian, aproape un sat în care curge o existență lentă, înstrăinată, care nu a fost schimbată de zeci de ani și chiar de secole.
În al doilea rând, acest oraș deosebit de Rousseau, ca și cum ar trăi în afara timpului, scrie în același mod în care ar scrie Overele stânci sau groapa din Barbizon: artistul vede în el în primul rând latura materială și o transmite cu atenție la nesfârșit de iubitor. Periile sale sunt disponibile în cele mai flexibile nuanțe: el poate scrie perfect umbre transparente ușoare și în ele tranziții moi de culori mutate.
Dar stilul lui Rousseau devine deosebit de expresiv și puternic atunci când înfățișează obiecte cu o textură densă și tangibilă. Piatra veche de pe care sunt îngrămădite pereții caselor, copacul întunecat al grinzilor și suporturilor, micile ondulări ale șindrilelor de pe versanții ascuțite ale acoperișurilor, solul denivelat stâncos – toate acestea pentru artist nu există ca o rutină prozaică, ci ca carne vie a unei lumi inepuizibil de diverse. Nu este mai puțin semnificativ decât acele mici figuri umane care stau la mesele pieței sau se mișcă între ele în mișcare lentă calmă.
Oricât de importantă este pentru Rousseau fiabilitatea oricărui detaliu, oricât de ascuțită este observația lui realistă, accentuată de munca neobosită la schițe, cel mai important lucru pentru el este transformarea peisajului într-o imagine poetică. Artistul a pictat pictura Hermitage în fragedă tinerețe – probabil avea vreo douăzeci de ani – iar această prospețime și lipsă de percepție au oferit peisajului un farmec moale și o căldură lirică. Pictura a intrat în Ermita în 1922 de la Muzeul Academiei de Arte.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)