Natura care ne înconjoară este uneori de mii de ori mai frumoasă decât tot ceea ce este creat de mâinile omenirii. Acest contrast între atractivitatea naturii și disprețul respingător al rasei umane este vizibil în lucrarea lui V. V. Vereshchagin, „Pe marele drum – retragere, zbor…”. Cum te face poza să te gândești la consecințe și să te gândești înainte să vrei să faci ceva?
Aș dori să împărtășesc impresia mea despre opera lui Vereshchagin V. V., să spun sentimentele și experiențele care au survenit, să transmit o lecție pe care am înțeles-o în timp ce mă gândeam. În primul rând, voi descrie imaginea. Un drum larg apare în fața spectatorului, de-a lungul căruia merge o coloană de soldați îmbrăcați într-o veche uniformă militară franceză. De-a lungul drumului se află „gunoiul”. În primul rând, acestea sunt cadavrele de oameni, caii, piese din căruțe, uniforme, arme… Îmi amintesc imediat cuvintele clasicului, unde scrie că totul era amestecat. Într-adevăr, totul pare plictisitor. Este deosebit de trist de la realizarea faptului că nu există timp pentru a-și conduce prietenii în ultima lor călătorie, pentru a le oferi ultima onoare, îngropându-i în mormânt.
Toată lumea se grăbește să-și salveze viața. Fugi! Nu sunt în stare să simtă sentimente și nici să nu îndeplinească o datorie chiar și față de cei care până de curând au stat alături de ei în rânduri. Această armată, la un moment dat, conta pe câteva victorii, planificate să marșeze rapid în Europa. Și acum este forțată să părăsească Rusia, inhospitabilă pentru ei, cu o viteză și mai mare, aproape de jogging.
Trupele ruse au forțat armata lui Napoleon să ia același drum pe care au reușit să-l jefuiască prin jefuirea lor. Nu au nimic de profit de aici. Prin urmare, înghețați, flămânzi, sfâșiați de bătălii lungi și de clime inestetice, ei rătăcesc abia în viață. În fruntea armatei sale se află comandantul lor, care a recunoscut această poziție penibilă pentru ei. Fără să se gândească până la capăt, și-a supus arogant subordonații la hărțuire și rușine în această țară și în patria sa. Problemele lor abia încep aici.
Păsările sunt însoțite de acești oameni nefericiți, fie în așteptarea pradelor, fie în mod simbolic, artistul a arătat pe ce tehnică toți cei care vin în această țară cu intenții proaste pot conta. Natura, care a decis să mascheze consecințele acestui eveniment, a acoperit cu zăpadă disgrația armatei napoleoniene. Cerul a început cu bucurie să cânte albastru. Soarele aprinsese zăpadă roz acoperită de mesteacăn. De ce arătau ca niște lumânări aprinse. O vacanță pentru poporul rus și natura pământului rusesc!