Petrecând de cele mai multe ori în natură, constănțeanul aproape că s-a dizolvat în ea, i-a plăcut o durere în inimă și natura a dezvăluit ochilor artistului secretele sale cele mai secrete. Frumusețea reprezenta Constanța în șuvița murmurând a pârâului, iar pe cerul acoperit de nori și în lunca luminată de soare.
Apropierea de natură i-a permis Condestabilului în tablourile sale să renunțe la convențiile și tradițiile care predominau asupra predecesorilor săi. Nu a recunoscut academismul în procesul creativ și a fost unul dintre primii din pictură care a început să urmărească îndeaproape natura și să picteze peisaje în aer liber, fără să se preocupe de compoziția și claritatea corectă a liniilor. Și tocmai acesta i-a oferit oportunitatea de a aplica cele mai puternice aspecte ale talentului său atunci când lucrează la picturi peisagistice.
Artistul a creat câteva tablouri în duplicat. Unii au surprins ceea ce ochii artistului au văzut direct, în timp ce alții au fost ușor „corectați” pentru cerințele compoziționale și de culoare. Cu toate acestea, a doua opțiune pare foarte neconvingătoare pe fundalul primei prospețimi respiratorii.
În ciuda tuturor acestor lucruri, orice peisaj constabil poate fi privit cu egal interes. Wyenhaw Park a fost scris de artist în 1816 și este un exemplu de creativitate timpurie. Dar deja se ghicește puterea și măreția contestabilului. Acest peisaj este o dovadă clară că constănțeanul nu acorda nicio importanță compoziției, înfățișând ceea ce era în fața ochilor săi. Dar pe baza acestei abordări s-au născut principiile unui peisaj realist.
Acest lucru al realității determină punctele forte ale imaginii, dintre care unul este jocul efectelor lumină-aer. Pe de altă parte, constănțeanul este asigurat și împotriva erorilor, nu are nevoie să anticipeze și să prevadă nimic, ci doar nu trebuie să denatureze adevărul naturii și să aibă un ochi ager. De aici sentimentul de adâncime și spațiu aer care umple pânza, iluzia unei zile senine senine.
În prim plan, răcoarea umbrei care cade din copac, sub a cărei coroană stătea artistul în timp ce lucra pe peisaj, se vede clar, pe fundal – densitatea vopselei din pădurea cea mai frecventă din dreapta. Locul central pe pânză este dat suprafeței opuse spațial a apei și cerului, care în realitate creează o unitate internă. Apa reflectă cerul în sine și, până la o dimensiune de neînțeles, libertatea spațială și variabilitatea mediului crește vizual.
O altă realizare constabilă este schema de culori a cerului. Doar două culori, gri și albastru, și numeroasele lor tonuri transmit lumina soarelui. Natura în sine îi spune artistului tehnicile care îi oferă privitorului un anumit sentiment atunci când examinează imaginea, trebuie doar să le observi, să nu ratezi. Și aici artistul ajută din nou chiar la iubirea lumii.