Marele maestru, a cărui perie și ochi sunt concentrați pe astfel de lucruri care arată o varietate de culori ale vieții, a observat momente al căror complot se află în centrul panzelor sale vesele și multifacete. Ce a descris P. A Fedotov pe pânza „Micul dejun al lui Aristocrat”? De ce este atât de interesantă opera mea de pictor?
Până acum, am prezentat micul dejun al unui aristocrat ca o acțiune grandioasă a mai multor acte și publicului prezent sub forma a numeroși servitori bine pregătiți. Pe masă sunt multe feluri de mâncare diferite, al căror aspect va trezi pofta de mâncare chiar și a unei persoane bine hrănite. Absorbția lor este lentă, ca și cum se întâmplă ceva semnificativ în dimensiunea galaxiei. Chiar și servitorii „plutesc” încet de-a lungul mesei, oferind cu ajutor și fără sunet bucate noi.
Din întreaga imagine desenată în imaginația mea, doar cele fără sunet coincid cu ceea ce văd pe pânză. Liniștit, parcă temut că ar fi auzit și expus, cel care poartă masca unui aristocrat absoarbe cea mai modestă mâncare pe care ți-o poți imagina – ruperea pâinii negre. Acesta este singurul element din cameră care nu se potrivește cu ideea generală a securității eroului.
Devine clar că reprezentantul ruinat al cercurilor superioare este obligat să economisească totul. S-a dovedit că portofelul gol mărturisește acest lucru. Doar nu vrea să o recunoască. Are mobilă scumpă, haine luxoase, tablouri pe pereți, pentru a consolida prestigiul pe care nu îl are, tânărul a pornit un câine, în mod evident condonând tendințele de modă din acea vreme. Artistul înfățișează toate acestea cu ajutorul unor culori luminoase, saturate. Există vreo speranță pentru acest aristocrat că lucrurile se vor îmbunătăți, datorită tuturor trucurilor sale?
Într-adevăr, tabloul creat de Fedotov merită să fie examinat cu atenție și studiat. Apoi, puteți găsi o mulțime de detalii, subliniind linia psihologică și valoarea sa. Mi-a plăcut că eroul încearcă să ascundă un singur detaliu modest, acoperind o bucată de pâine cu o carte. Aceasta suna ca un simbol al analfabetismului său real. Întrebarea este: la ce se gândea el când citea mari scriitori cântând stima de sine?