În jurul anului 1480, artistul Leonardo da Vinci a pictat Schitul „Madonna cu o floare” – o lucrare care poartă deja un nou design holistic și reprezintă prima etapă importantă din cariera lui Leonardo. În imaginea sa de dimensiuni reduse, tânărul artist a ales unul dintre cele mai populare motive din picturile Renașterii timpurii – înfățișarea Madonei într-un mod liric intim, când tema maternității este exprimată simplu și fără artă, fără complexitatea designului ideologic și grafic caracteristic marilor compoziții de altar.
Leonardo da Vinci nu a ajuns încă la maturitatea deplină a măiestriei – acest lucru se reflectă în figura nu prea reușită – prea mare și oarecum oarecum convențională – a copilului. Și totuși, tabloul „Madonna Benoit” se remarcă brusc printre compozițiile quattrocentiste din apropierea ei, în care imaginea Madonei pare statică, înghețată nu numai extern, ci și intern, pentru că nu au o ieșire atât de deschisă a sentimentului, precum în fericirea luminoasă a maternității lui Leonard Maria. Introducerea motivului jocului unei tinere mame și copil cu o floare în imagine, Leonardo da Vinci nu depășește linia dincolo de care începe imaginea caracteristică a genului, plauzibilitatea gospodărească, caracteristică pentru mulți pictori ai secolului al XV-lea.
Adevărul de viață al lui Leonardo da Vinci este un adevăr ridicat și, în conformitate cu acesta, limbajul pictural din imaginea în cauză este mai generalizat decât în lucrările sale anterioare – acea concentrare a vederii, capacitatea de a vedea multe, care este deja o caracteristică a Înaltei Renașteri. Figurile madonei și ale bebelușului, completând aproape întreaga imagine, îi formează spațiul doar cu un plastic mare. Nu există detalii care să distragă atenția.
În loc de un fond cuatrocentist bogat detaliat, saturat de imagini, există doar un motiv extrem de laconic: o fereastră într-un perete întunecat, care arată simultan că acțiunea are loc în interior, permițându-vă să vedeți un cer albastru clar în spatele zidurilor sale. În tabloul propriu-zis, care nu strălucește cu efecte colorate strălucitoare, în loc de pete de culoare florentine deconectate, potrivite pasiv, senzația de un ton uniform particular alunecă.