Înaintea noastră este pânza lui Leonardo da Vinci pe povestea populară a Sfintei Fecioare cu Pruncul Hristos și mama ei, Sf. Anna. Dispunerea figurilor din grupul familial diferă de compozițiile statice anterioare. Toți primii ani ai secolului XVI. Leonardo da Vinci a lucrat la versiuni ale acestui complot: un desen cu o interpretare oarecum excelentă a grupului, inclusiv St. Ioan Botezătorul încă de la început, precum și cartonul acum pierdut, ceea ce a provocat o senzație când a fost expus la Mănăstirea Bunei Vestiri din Florența, în 1501.
Deși St. Anna este descrisă în locul ei obișnuit, în spatele Sfintei Fecioare, toate cele trei figuri sunt foarte vii și realiste. Îndepărtându-se de tradiția de a o înfățișa pe Anna ca pe o matră în vârstă, Leonardo da Vinci a pictat-o pe neașteptate tânără și atractivă. Abia își reține strălucirea la vederea Bebelușului. Mielul nenorocit în brațele pruncului servește ca o aluzie la rolul său viitor de miel al lui Dumnezeu, un sacrificiu inocent pentru ispășirea păcatelor; cu toate acestea, semnificația simbolică a acestui trio plin de familie pe fondul unui peisaj nebunesc este nesemnificativă. ST. ANNA. Cultul Anei, mama Fecioarei Maria, a venit în Occident cu refugiați creștini persecutați de cuceritorii musulmani. Cea mai veche imagine a apărut în biserica Santa Maria Antiqua din Roma, unde este înfățișată împreună cu Sfânta Fecioară.
În jurul secolului al XIV-lea comunicare. Anna era deja o figură populară în parte, deoarece maternitatea ei la o vârstă ulterioară a confirmat doctrina concepției imaculate despre Fecioară. De obicei, ea este portretizată cu fiica ei. Legenda spune că a fost căsătorită de trei ori și a avut trei fiice. În Evul Mediu, ea a fost înfățișată împreună cu o familie numeroasă, așa-numita Sfântă Familie, de diverși artiști, de exemplu, maestrul St. Veronica. În 1479, călugării ordinului carmelit din Frankfurt au format fratia Sf. Anna a comandat un altar dedicat ei, pe care era înfățișată sienna din viața ei.