În lucrările lui Van Gogh, au existat mai multe lucrări în care s-a acordat toată atenția unui singur detaliu mic, fără elaborare și o anumită compoziție. Astfel de comploturi ar putea părea nesemnificative din punctul de vedere al artei clasice, dar, trecând prin filtrul percepției extraordinare a artistului, au fost umplute de sens și au devenit un mijloc de a exprima sentimente și emoții puternice.
Un exemplu este această lucrare, în care mai multe buchete de iarbă de grădină și fluturi care zboară peste ele se încadrează în câmpul vizual al artistului. Două rânduri chiar de flori și iarbă plantată atrag atenția în primul rând. Acestea sunt scrise cu lovituri lungi, a căror dinamică pare să răsune mișcările rapide ușoare ale fluturilor. Fluturii sunt aproape pierduți pe fundalul pământului și al verdeaței, iar invizibilitatea lor nu face decât să îmbunătățească impresia de nepăsare ușoară, care este impregnată cu această imagine.
Artistul admiră nuanțele pure ale vieții sălbatice, le exagerează, transformând imaginea într-un „dans” de lovituri colorate ale celei mai pure vopsele. Atrăgând iarba și pământul, Van Gogh se îndepărtează de culoarea lor primară, dar maximizează nuanțele. Cu nuanțe de ultramarin, el transmite aerisirea peisajului. În ciuda răcelii schemei de culori principale, artistul a fost foarte bun pentru a transmite lumina soarelui strălucitoare, care a inundat o mică parte, dar fermecătoare.