La sfârșitul secolului 18, Goya creează o serie nemuritoare de printuri Caprichos – capricii. Seria include 80 de foi, numerotate, semnate. În aceste gravuri, artistul acuză lumea de rău, obscurantism, violență, ipocrizie și fanatism. În aceste pliante satirice, Goya ridiculizează, folosind un limbaj alegoric, adesea în loc de oameni, înfățișând animale, păsări.
Tema gravurilor este neobișnuită, adesea de înțeles doar pentru artistul însuși. Cu toate acestea, claritatea satirilor sociale și a aspirației ideologice este absolut clară. O serie de foi sunt dedicate obiceiurilor moderne. O femeie mascată, care dă mâna unui mire urât, este înconjurată de o mulțime de oameni mascați. Un servitor trage un bărbat pe ajutoare, într-o rochie pentru copii. O tânără, acoperindu-și chipul cu groază, scoate un dinte de la un bărbat spânzurat. Poliția este prostituată.
O întreagă serie de foi este o satiră a bisericii: enoriași evlavioși se roagă unui copac îmbrăcat într-o casă monahală; un papagal propovăduiește ceva din amvon. Foi cu măgar: un măgar își examinează arborele genealogic; învață mâncarea de alfabet; o maimuță scrie un portret de la un măgar; două persoane poartă măgari. Bufnițe, lilieci, monștri înfricoșători înconjoară omul adormit: „Somnul rațiunii produce monștri”.
Limba esopiană, sub forma unei fabule, parabole, legende, Goya lovește lovituri bine orientate către curte și nobilime. Limbajul artistic al lui Goya este izbitor, modelul este expresiv, compozițiile sunt dinamice, iar personajele sunt de neuitat.