Tabloul „The Thrush Family” a câștigat mult timp faima uneia dintre cele mai remarcabile capodopere ale lui Louis Lenin. Artistul se remarcă pentru originalitatea sa extraordinară, chiar și pe fundalul strălucitei culturi franceze din secolul al XVII-lea. Perceperea celor mai bune trăsături ale acestei culturi – claritatea filozofică a viziunii asupra lumii, înaltă demnitate morală, forța spirituală și echilibrul armonios al limbajului artistic – a ales un loc modest, departe de principalele sale rute. În talent egal cu cei mai remarcabili maeștri ai secolului, Lenin a înfățișat constant ceva pe care niciunul dintre ei nu-l onora cu atenție – viața de zi cu zi a țăranilor și artizanilor francezi. Venind de la a treia moșie, își dedică munca lui – profundă, subtilă, strict veridică și inspirată de o umanitate moale.
În această lumină apar personajele familiei The Thrush, oameni simpli și săraci, care întruchipează demnitate calmă, rezistență la adversitate, înțelepciune și forță. Chiar și copiii se disting prin seriozitate concentrată, ceea ce le conferă un farmec aparte, ușor trist. În pictura europeană există puține imagini cu copii, cu farmecul și atingerea independenței de caracter egale cu imaginea unei fete care stă în spatele unui măgar, cu împingerea unui băiat, cu mâinile în buzunarele unui șorț lung.
În „Familia zguduitoare”, Lenin apare atât ca un pictor portret magnific, înzestrat cu darul psihologiei subtile, cât și ca un maestru original al peisajului, cu două secole înainte de Koro, anticipându-și lirismul sufletesc. Dar detaliile secundare ale imaginii, fie că este vorba de imagini cu animale sau de o viață mortă, l-au adus la înălțimea unei capodopere în completitudine artistică. În Lenin, această lățime și versatilitate a talentului este combinată cu o rară integritate a viziunii, cu capacitatea de a găsi cu ușurință și în mod natural forme clare și generalizate pentru întreaga diversitate a lumii.
Compoziția lui Lenin este simplă și laconică. Patru figuri care stau în jurul măgarului formează un grup liber și plastic, ca și cum ar coborî din basorelief. Aici domină un ritm măsurat, sporit de repetări linii, aproape imperceptibile. Culoarea este subordonată acestui ritm. Culorile, sonore și adânci în partea dreaptă a pânzei, strălucesc treptat până la marginea opusă a imaginii. Ele devin mai transparente, masele și volumele își pierd densitatea și materialitatea: lumina și aerul saturează spațiul, triumfând triumfal în minunata panoramă de mai jos. Pe fundalul acestui peisaj, grupul familial reprezentat de artist este monumental și maiestuos. Pictura a intrat în Schitul între 1774 și 1783.