Adolphe William Bouguereau, ca pictor, a aparținut școlii academice franceze. Toată opera sa a fost îndreptată către subiecte biblice și mitologice. Atenția lui Tolik Bouguereau a meritat lucrările lui Dante, ilustratorul căruia a fost maestrul. Pânza prezentată este un exemplu de creativitate a artistului pe complotul Divinei Comedii. „Dante și Virgil în iad” păreau a fi o întruchipare foarte sumbră, dar înrăutătoare a complotului nu mai puțin sumbru al „comediei” în ulei.
Această imagine reflectă evenimente care implică o mulțime furioasă de păcătoși în al șaptelea cerc al iadului. Acolo, urmând cu însoțirea învățătorului său Virgil, Dante se deplasează de-a lungul celei de-a treia centuri a cercului prin chinul etern al blasfematorilor și violatorilor asupra zeității, înfiorând sodomite și extorționiști.
O piesă din lucrare este luată îngrozitor și asupritor. Artistul i-a adus în prim-plan pe păcătoși mâncându-se reciproc. Perspectiva lor este neobișnuită și frumoasă, nu se poate crede că viciile sunt conținute în aceste corpuri. Bouguereau a descris emoțiile umane în dinamică, anatomie frumoasă și expresii faciale. Mecanismul depanat – tehnică – experiență – imaginație – a arătat lumii ce atrage esența întunericului iad și vegetația sufletelor vinovate pe pânză.
Ca și în antologia lumii Alighieri și pe pânza artistului, eroii călătoriei triste – Dante și Virgil – au devenit străini. Bouguereau i-a plasat în spatele scenei violenței. Emoțiile deținute de acest cuplu uimesc cu calm. Iar coroana de laur a lui Dante, hainele și hainele strălucitoare ale însoțitorului său sunt toate din lumea pământească, pure și contrastate cu noroiul iadului.
Pentru a oferi complotului o dispoziție „iadică”, autorul a scris un demon cenușiu cu strălucire roșie. Pe lângă faptul că și-a sfâșiat eroii unii pe alții, Adolphe Bouguereau a întreprins o mulțime de oameni dezbrăcați care se scurgeau pe corpul lor, sperând să scape. Lucrarea „Dante și Virgil în iad” este scrisă în tradiția academismului de salon.
Scrisoarea lui Bouguereau nu se distinge prin nuanțe speciale, spre deosebire de subiectele selectate. Tehnica lui este foarte deschisă și de înțeles. Culoarea, așa cum se potrivește unei narațiuni sumbre, se concentrează pe culorile dezactivate, o bază roșie de sânge și funingine de cărbune. O lucrare cumplită, dar grandioasă.