Postimpresioniștii refuză fixarea simplă a fenomenelor luminoase, de la transmiterea senzațiilor vizuale precise pe pânză. Ei se străduiesc pentru o mai mare sinteză a formei și culorilor, dorind să ofere imaginii un caracter generalizant, să exprime o idee despre lume în general. Pictura „Coasta Marnei” a fost pictată doi ani mai târziu de „Părușurile” lui C. Monet, în timp ce designul artistic și structura picturală a acestei pânze sunt fundamental diferite.
Peisajul Cezannei este accentuat static: o linie aproape orizontală a malului râului contrastează verticalele stricte ale casei și copacii de pe țărm. Nemișcarea peisajului este sporită prin faptul că se reflectă în apa înghețată asemănătoare oglinzii. Dacă impresioniștii și-au pierdut uneori liniștea în lumina soarelui, într-o atmosferă de lumină în continuă schimbare, atunci la Cezanne își recapătă greutatea: structura clădirii și cea mai mare parte a masei de copaci sunt accentuate în peisaj. Cu toate acestea, natura apare altfel decât în tablourile maeștrilor vechi. Nu există frunze scrise iluzorii.
Copacii din imagine formează o geometrie generalizată, parcă fațetată. Cezanne a împrumutat o paletă purificată din negru de la impresionioniști. Cu toate acestea, culoarea imaginii este întunecată și rece: tonurile de albastru și albastru-verde domină, maroniu și violet „le susțin”. Un rol important în sistemul de culori al artistului îl joacă așa-numita culoare „curgătoare”, adică aceeași culoare care apare în pictura cerului și a apei, a copacilor și a solului. Datorită acestui fapt, pânza câștigă unitatea internă, integritatea.
Reducând culoarea plină a lumii înconjurătoare la combinații coloristice definite, generalizând și geometrizând formele obiectelor, Cezanne aruncă tot ceea ce este de prisos, întâmplător, tranzitoriu. Un motiv nepretențios cu o vilă banală de la țară dobândește spiritualitate specială de la el. Construit arhitectural, auster în peisajul color „Coasta Marnei” cu o solemnitate silențioasă, aduce în minte peisajele clasice ale Poussinului, a căror activitate extrem de etică a servit ca model pentru Cezanne. Pictura a intrat în Schitul în 1930 de la Muzeul de Stat al Artei Noi occidentale din Moscova.