Iată tabloul „Lectură plăcută”, scris de scriitorul de gen irlandez George Bernard O’Neill. Creativitatea artistului a fost întotdeauna înconjurată de tema copilăriei și de tot ceea ce are legătură cu relația copilului cu realitatea înconjurătoare.
Tablourile lui O’Neill radiau de naivitate, bunătate și căldură. Această din urmă calitate s-a datorat nu numai temelor binevoitoare ale lucrărilor, ci și paletei, care a devenit semnul distinctiv al tuturor lucrărilor lui George. Picturile pe care autorul le-a scris erau întotdeauna în spectrul cald al paletei – era ocru, maro cald, cadmiu, galben, roșu aprins și mut, roșu, etc. Ca și imaginea prezentată, toate lucrările lui O’Neill au fost întunecate, cu caractere mărită.
Narațiunea semăna cu o carte poștală, reproduceri ale căror tablouri au fost adesea folosite ca mesaje de salut de-a lungul timpului. „Lectură plăcută” – lucrarea atinge conținut și nimic mai mult. Artistul și-a dedicat lucrarea pentru tema nepretențioasă a lecturii unei cărți a unei fete. Nu există un sens profund în complot, dar discordanța sa nu provoacă emoții negative. Unghiul obișnuit, poziția corpului fetei pe scaun, un interior foarte simplu și neatenția față de lucrurile mărunte nu provoacă nerăbdare atunci când privești.
Jocul de lumină și umbră este clar vizibil în lucrare. Singura pată albă este șorțul tinerei doamne. Împrospătează colorarea moale și monotonă a imaginii. O’Neill a înzestrat eroina cu trăsături frumoase și o ținută laconică. Interiorul camerei este vizibil în context – o bucată de perete și fereastră, un covor roșu pe podea și un fotoliu vechi mare, o perdea roșie. Mobila merită atenție. Acesta este un scaun masiv de tapiserie. Ornamentul de tapițerie este foarte complex și reprezintă un complot finisat. Brate și cotiere complexe interesante, spate, picioare ornamentate de mahon. Scaunul merită admirație pentru măiestria meșterilor din secolul al XIX-lea.
În general, lucrarea este prezentată prea mohorâtă și provoacă dorința de a aprinde lumina din cameră. Scrisoarea autorului este prea uscată și oarecum uzată. Tehnica de vopsire a lui O’Neill îi lipsește ușurința și prospețimea periei, de parcă maestrul a întrerupt de mai multe ori o culoare cu alta.