La sfârșitul secolului al XIX-lea, în satul Vorpsveda, la nord de Bremen, au început să se stabilească și să lucreze artiști ai așa-numitei „Colonia de artiști Vorpsveda”. În primăvara anului 1893, Paula a făcut cunoștință cu picturile cercului de artiști din Vorpsvedsk – Otto Moderson, Fritz Mackensen, Fritz Overbeck etc.
În 1898, Paula Becker a intrat în școala de pictură din Worpsved, lucrările ei din această perioadă sunt în principal peisaje rurale sentimentale. În timp ce colegii ei desenau cu atenție arbustii de mesteacăn conform tuturor legilor perspectivei, subiectul atenției artistului a fost, de exemplu, un trunchi de mesteacăn ca atare, pe care l-a descris prin metode neobișnuite.
Cu drept deplin, se poate susține că niciunul dintre colegii ei de la Vorpsveda nu s-a apropiat atât de mult nu numai de stăpânirea noilor principii ale picturii, ci și de perspectiva mondială a omului modern. Și nici unul dintre numeroasele peisaje de toamnă și de iarnă pustii, executate cu stăpânire de ele, poartă un sentiment strălucitor de frumusețe și, în același timp, pierderea și singurătatea care pot fi văzute în portretele, peisajele și chiar viețile mortii ale Paula Moderson-Becker.
Luați în considerare peisajul „Casei Roșii și Mesteacănului”. Aceasta este opera unui maestru matur care are un stil propriu. Gama de culori cucerește – rafinat și liric. Fără pete de culoare luminoase, imaginea este pătrunsă de lumină și căldură. Este vărsat în jur, se întâmplă într-o seară senină înainte de apusul soarelui, când nu există umbre contrastante ascuțite, iar razele soarelui sunt invizibile.
Casa Roșie este singurul loc colorat din imagine. Dar culoarea este înmormântată, iar casa este înconjurată de liniște și liniște. Proprietarii se odihnesc probabil, nimeni nu este vizibil în jur. În general, peisajele artistului sunt întotdeauna doar natura – nici oameni, nici căruțe sau mașini, nici păsări, nici câini. Doar spațiu natural, chiar dacă este o curte mică. Iar privitorul simte acea pace inexplicabilă care vine după o zi grea, când, în sfârșit, te poți relaxa și te odihnești în liniște.
„Peisaj cu mesteacăn” este o idilă colorată pe un fundal cenușiu care nu provoacă descurajare, dimpotrivă, fundalul este neutru, subliniază luminozitatea trunchiurilor albe și a frunzelor verzi. Acesta este peisajul din nordul Germaniei, unde vara nu este întotdeauna însorit, de multe ori norii acoperă cerul sau norișori. Iar această variabilitate a vremii se resimte pe pânza artistului. Copacii stau în vânt, respirația sa este variabilă, la fel și vremea.
Atât cerul strălucitor, cât și trunchiurile de mesteacăn se reflectă în apele unui rivolat calm, care îngheța la fel de fascinat de această frumusețe. Progresul tehnic nu se vede nicăieri, nu există fire, nici tractoare, nici mașini. Un colț al naturii pure și percepția pură a unui artist romantic.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)