În primăvara anului 1889, Van Gogh a petrecut în spital pentru bolnavii mintali, care se afla în fosta mănăstire Saint-Remy, lângă Arles. Mănăstirea era înconjurată de câmpuri de grâu, viziunile pe care artistul le picta în mod repetat de la fereastra camerei sale. Când statul a permis, el a pictat peisaje din natură din natură.
În această imagine, Van Gogh a surprins o vedere largă a unui câmp plugat, cu un rând de dealuri în fundal. Soarele răsărit face peisajul simplu neobișnuit de frumos. Discul său uriaș tocmai a început să se ridice de la orizont, înconjurat de un halou luminos. Datorită lui, cerul strălucește și scânteie cu multe nuanțe pastelate pure – de la galben cald și roz până la liliac. Dealurile îndepărtate devin transparente, înconjurate de o ceață de dimineață albastru deschis.
Aproape întreg spațiul imaginii este ocupat de un câmp larg aratat. Autorul folosește tehnica loviturilor subțiri de vopsele curate, neamestecate. Culorile verzi ale ierbii strălucește în combinație cu galben strălucitor, maro suculent și nuanțe de azur. Autorul admiră frumusețea naturii trezite, plină de puritate și prospețime.
Dragostea naturii l-a salvat pe Van Gogh de cele mai dificile gânduri și experiențe, punând ordine în sentimente și umplându-l cu energie vitală. În peisajul său, el pare să exprime această iubire, transmitând o dispoziție de pace și liniște.