Căderea lui Icarus este unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale artistului olandez Peter Brueghel cel Bătrân. Aceasta este singura imagine pictată de Bruegel pe un complot mitologic. Proprietatea tabloului de Brueghel este contestată de experți – cel mai probabil, vorbim despre o copie ulterioară din originalul pierdut.
Compoziția imaginii este foarte originală: în prim plan sunt înfățișate figuri minore, în timp ce personajul principal – Icarus – nici măcar nu lovește imediat privirea. Doar uitându-vă atent, puteți observa picioarele care ies din apă și câteva pene care se învârt deasupra suprafeței mării. Lipsește imaginea este Daedalus: doar privirea păstorului, fixată pe cer, sugerează direcția în care s-a ascuns. Căderea lui Icarus trece neobservată: nici un cioban care privește în sus, nici un plugar care și-a coborât ochii la pământ și nici un pescar care este prea concentrat pe toiagul său de pescuit. Trece o navă, dar fețele marinarilor sunt întoarse în sens invers; cu toate acestea, dacă vreunul dintre ei a observat unul scufundat, este puțin probabil ca o navă imensă să încetinească pentru mântuirea ei.
Cu toate acestea, în imagine există o creatură inconfundabilă, pentru care soarta lui Icarus nu ar trebui să fie indiferentă. Această creatură este o perdigină cenușie așezată pe o ramură de la marginea unei stânci. Și în acest detaliu, Bruegel urmărește mitul în prezentarea lui Ovidiu: Metamorfozele spun că tatăl lui Icarus, Daedalus, a fost nevoit să fugă în Creta după ce l-a ucis pe nepotul său Perdix. Perdix a fost un student al lui Daedalus și a descoperit abilități atât de strălucitoare încât Daedalus a devenit frică de rivalitatea sa. El la împins pe Perdix din Acropola Atenei, dar Athena a luat milă de băiat și l-a transformat într-o perdic. Așa că micuța perdigaș are toate motivele să se întristeze, urmărind ca fiul infractorului ei să moară: pentru ea, moartea lui Icarus nu este un accident tragic, ci doar o înțelegere care l-a depășit pe Daedalus.
În ciuda unei atenții atât de mici asupra celor mai mici detalii ale complotului, pictura lui Brueghel nu este doar o ilustrare a unui mit antic, ci și un peisaj magnific. Bruegel continuă aici tradițiile pitorești ale primului pictor peisaj al Olandei – Joachim Patinir. În peisajele acestui artist, oamenii erau adesea înfățișați ca mici, abia observabili, iar rolul principal în compoziție l-a avut peisajul. Influența lui Patinir este evidentă și în schema de culori a imaginii: de exemplu, peisajele sale sunt caracterizate de imaginea prim-planului în tonuri de maro, mijlocul în verde, îndepărtatul în albastru.
Un loc special în compoziția imaginii este ocupat de soare. Pale, translucid, așezat peste orizont, captează totuși ochii. Și acesta nu este întâmplător: soarele este un „erou” plin de imagine: razele lui au fost cele care au provocat moartea lui Icarus. Întregul peisaj apare înaintea noastră în lumina sa fantomatică, iar compoziția este construită în jurul a trei puncte cheie: figurile unui țăran în prim plan, un Icarus înecat și un disc solar la orizont. În același timp, experții remarcă faptul că reflectiile aurii ale soarelui asupra apei, conferind peisajului un farmec aparte – doar efectul îmbătrânirii lacului. Inițial, imaginea avea o aromă mai rece.