Acest „Autoportret” al lui Dürer este o mărturie vie a preocupării sale pentru afirmarea statutului social al artistului. Datele scrise cu atenție despre costum ne arată abilitatea incomparabilă a autorului de a transmite cele mai mici detalii ale lumii din jurul nostru și ne fac să ne amintim propriile sale cuvinte: „Cu cât artistul înfățișează mai exact viața, cu atât mai bine arată imaginea sa”. Mâinile lui Dürer sunt îndoite ca și cum ar fi culcat pe o masă. În același timp, acestea sunt acoperite cu mănuși – evident, pentru a sublinia că acestea nu sunt mâinile unui simplu artizan.
Peisajul alpin care se deschide în fereastră amintește de o călătorie în Italia care a avut loc cu câțiva ani mai devreme. Totul aici funcționează pentru a îmbunătăți un anumit pathos; tabloul proclamă semnificația socială a pictorului, dreptul său la libertatea interioară și propria viziune asupra lumii. Pe vremea orașului Dürer, această abordare a fost inovatoare. Primul din istoria picturii germane, Dürer a început să scrie autoportrete. Acesta a fost un pas îndrăzneț, care a marcat eliberarea personalității artistului de puterea prejudecăților imobiliare. Autoportretele lui Dürer se adaugă la o serie unică. Înainte de Rembrandt, nimeni altcineva nu făcea ceva similar în pictura din vestul Europei.
Artistul a creat primul său autoportret la vârsta de treisprezece ani. Băiatul din această imagine are buzele pline, obrajii conturați fără probleme, dar nu și cu ochii copilași. Există o anumită ciudățenie în aspect: se pare că este întoarsă în sine. Autoportretele timpurii ale artistului sunt completate perfect de liniile din jurnalul său tineresc: „Mintea ar trebui să fie prea leneșă dacă nu îndrăznește să descopere ceva nou, dar se mișcă constant în rutina veche, imită pe alții și nu are puterea de a privi în depărtare.” Această atitudine a tânărului Dürer față de viață și muncă va rămâne în el pentru totdeauna. Într-o linie similară, el a decis și a camelat „Autoportretul cu garoafă”.
Capodopera din 1498, care a devenit subiectul acestei secțiuni, reflecta abordarea renascentistă a interpretării personalității artistului, care de acum încolo nu trebuie privită ca un artizan modest, ci ca o persoană cu un statut social ridicat. Există însă un alt autoportret al lui Dürer, unde toate aceste tendințe culminează. Datează din 1500. Stăpânul și-a pictat așa cum și-a dorit să vadă, reflectând asupra marii chemări a artistului. Un om care și-a dat viața în slujba frumosului trebuie să fie el însuși frumos. Prin urmare, Dürer s-a pictat aici în chipul lui Hristos.
Acest lucru poate părea o blasfemie pentru privitorul modern. Dar germanii de la începutul secolului al XVI-lea au perceput totul altfel: pentru ei Hristos era idealul omului și, prin urmare, fiecare creștin era obligat să se străduiască să devină asemenea lui Hristos. Pe câmpul negru al acestui autoportret, Dürer a tipărit două inscripții în aur: în stânga, a pus data și monograma sa, iar în dreapta, simetric cu ele, a scris: „Eu, Albrecht Dürer, Nuremberg, mi-am scris în asemenea culori eterne.” Iar anul viitor a repetat: „1500”. În anul 1500 oamenii de atunci se așteptau la „sfârșitul lumii”. În acest context, această lucrare a lui Dürer este citită ca un testament al eternității sale.