Gama de culori de la auriu la liliac; imaginea este așezată în prag, compusă din ele. Pânză orientată vertical, lovituri verticale care curg de sus în jos. Imaginea pare să fie întinsă de-a lungul axei ordonate pentru a sublinia trăsăturile caracteristice ale figurii Dali: înaltă, subțire. În acest caleidoscop al fețelor, se adaugă obiecte care completează imaginea artistului: un ziar, un pachet de țigări – atributele unui dandy.
Centrul compoziției este o față „demonică” îngustă, cu caracteristici laconice, dar precis marcate. Sprancene topite. Păr negru, pieptănat neted și despicat. Un nas subțire, conturat doar de o linie verticală. Tăiați ochii ușor înclinați. O priză de ochi ca și cum ar emite o lumină albă orbitoare. Al doilea este o gaură nepătrunsă neagră. Această tehnică accentuează dualitatea caracterului lui Dali.
O parte din natura neliniștită a artistului a fost întotdeauna orientată spre exterior. Dali îi plăcea să „joace în public”, să șocheze pe alții, să atragă atenția. Era un extrovertit? Cel mai probabil nu. Această postură a fost o mască a unei persoane dureros de timide, profund nesigure.
Cealaltă parte a fost întoarsă spre interior. El a prețuit numeroasele sale complexe, a fost înclinat la o săpătură de sine nesfârșită, la analiza acțiunilor sale. Dali a scris în mod repetat autoportretele. Aspectul lui era la fel de recunoscut ca un ceas moale, o copie de siguranță cârpă sau o pâine falică.
În același timp, a apelat la diverse tehnici și stiluri. În perioada timpurie a operei sale, sub puternica influență a artiștilor de avangardă, scrie mai multe tablouri, urmând canoanele cubismului. „Autoportretul cubist” se referă tocmai la această perioadă.